Hai să facem un exercițiu de imaginație: ești acasă și te duci să pregătești cina și pe măsură ce prepari mâncarea, observi că ceva nu este în regulă. Începi să încălzești mâncarea, dar nu simți aromele cunoscute. Guști puțin să vezi dacă mai are nevoie de sare sau de alte condimente, dar nu reușești să identifici gustul corect. Deodată, realizezi care este problema – simțul gustului și al mirosului ți s-au diminuat în mod dramatic. Cu toate că nu este considerată o problemă gravă de sănătate, pierderea parțială sau completă a mirosului și a gustului are totuși un impact major în viața noastră – ne poate afecta în mod negativ modul cum ne raportăm la alimente și băuturi, ne reduce semnificativ capacitatea de a percepe amenințările din mediul înconjurător (cum ar fi fumul produs de un incendiu sau mâncarea alterată) și ne afectează calitatea vieții, în general. Dat fiind că simțul olfactiv și simțul gustului se influențează reciproc, persoanele afectate de pierderea mirosului pot percepe în continuare gusturile fundamentale – dulce, sărat, acru, amar și umami – însă nu și aromele, deoarece acestea sunt detectate de receptorii olfactivi din nas. Astfel, pierderea simțului mirosului poate duce la pierderea interesului pentru mâncare, iar pe termen lung poate determina scădere în greutate și malnutriție. Însă impactul se extinde dincolo de alterarea papilelor gustative. Există o interacțiune complexă între experiență, emoție, memorie, miros și gust. Mirosul afectează nenumărate conexiuni și interacțiuni pe care le avem la nivel subconștient de-a lungul vieții – este un factor determinant în modul în care ne alegem partenerii sexuali și de viață, condiționează legătura dintre mamă și copilul nou-născut, ne permite să preluăm și să răspundem la o varietate de stimuli sociali, ne modelează comportamentul și relațiile interpersonale și ne influențează personalitatea. Practic, pierderea mirosului întrerupe legătura dintre experiență, memoria emoțională și miros, astfel încât unele persoane pot ajunge să dezvolte stări de anxietate și chiar depresie. În acest caz, știind cât de mare este puterea terapeutică a uleiurilor esențiale, iubitorii de aromoterapie își pun în mod firesc întrebarea: oare pot uleiurile esențiale să ajute la recuperarea mirosului și gustului? Dar și mai important – oare mai sunt uleiurile esențiale eficiente atunci când nu le simțim mirosul? Te invit să descoperim împreună răspunsurile la aceste întrebări.

Cauzele pierderii gustului și mirosului

Simțul gustului și simțul mirosului sunt strâns legate între ele. De fapt, pierderea mirosului poate afecta foarte mult simțul gustului. Studiile arată că în 95% din cazuri în care apare o alterare a gustului (totală/ageuzie sau parțială/hipogeuzie), aceasta este asociată cu pierderea mirosului (totală/anosmie sau parțială/hiposmie). Anosmia poate fi o tulburare temporară sau una permanentă, dar rareori este un simptom care să indice o afecțiune gravă. Există numeroși factori care pot cauza pierderea mirosului și a gustului, dintre care am ales să îți prezint pe scurt principalii cinci factori:

COVID-19

anosmia
Unul dintre simptomele neurologice asociate cu infectarea cu virusul SARS-CoV-2 este anosmia și/sau ageuzia. O meta-analiză din octombrie 2020 efectuată pe 68 de studii arăta faptul că, la nivel mondial, o medie de 44,1% dintre pacienții cu COVID-19  prezentat tulburări de miros și o medie de 43,3% a avut o alterare a gustului, în timp ce prevalența pentru oricare dintre aceste tulburări chemosenzoriale a fost calculată la 49,0%. Potrivit unui studiu european, aceste simptome durează în medie 8,9 zile, iar pentru 98% dintre persoanele infectate, ele dispar complet în 28 de zile. Există însă și studii care arată că, pentru aproximativ 10% dintre pacienții afectați, pierderea simțului mirosului și a gustului încă persistă la 6 luni după infectarea cu COVID-19. Deocamdată, oamenii de știință nu au reușit să stabilească exact mecanismul la nivel celular care determină pierderea mirosului în cazul infecției cu COVID-19. O ipoteză frecvent vehiculată este aceea că virusul se leagă direct de proteina numită ACE-2 (receptor pentru enzima de conversie a angiotensinei 2), prezentă atât la nivelul celulelor care asigură suportul mecanic și nutrițional pentru neuronii senzitivi (receptorii) olfactivi aflați în mucoasa nazală, cât și la nivelul unor celule stem. Se presupune că virusul produce lezuni ale mucoasei prin utilizarea acestei proteine, ceea ce conduce la apariția inflamației și blocarea funcțiilor nutriționale și structurale ale proteinei ACE-2, cauzând astfel pierderea mirosului. O altă ipoteză ar fi cea a lezării nervului olfactiv, demonstrată prin studii de laborator, în care a reieșit faptul că virusul are capacitatea de a penetra nervul olfactiv și de a ajunge la creier, la bulbul olfactiv, care este responsabil cu detectarea mirosurilor.

Alergii, răceli obișnuite și infecții ale tractului respirator superior 

În perioadele în care abundă virozele și bolile respiratorii, multe persoane își pierd temporar capacitatea de a simți gustul și mirosurile. În cazurile de alergie, răceală obișnuită, gripă și infecții ale tractului respirator superior, precum rinofaringitele sau rinosinuzitele, anosmia este cel mai adesea legată de inflamația pasajului nazal. De fapt, se estimează că pierderea temporară a mirosului apare în peste 60% din cazurile de răceală obișnuită și infecții sinusale. De asemenea, una din cauze poate fi utilizarea soluțiilor nazale pe bază de zinc. În 2009, FDA (Asociația pentru Reglementarea Alimentelor și Medicamentelor din SUA) a emis avertismente consumatorilor că produsele care conțin zinc, precum tampoanele și spray-urile nazale, pot provoca pierderea mirosului. În mod similar, folosirea în exces a produselor decongestionante pentru uz nazal poate duce la anosmie.

Anosmia congenitală

Se estimează că 1 din 10.000 de persoane se naște fără capacitatea de a mirosi. Cu toate acestea, este o estimare greu de confirmat, deoarece anosmia congenitală este adesea observată abia în anii târzii ai copilăriei. Cauzele pot fi variate:
  • afecțiune genetică
  • dezvoltarea anormală a cavității nazale
  • malformație a zonei din creier care procesează mirosul
  • întreruperea căii care duce aroma către creier
În prezent nu există un tratament pentru anosmia congenitală.

Boală neurodegenerativă

Unele studii au înaintat ipoteza că hiposmia poate fi un simptom timpuriu în bolile neurodegenerative precum Parkinson și Alzheimer. Cu toate că nu se știe exact de ce mirosul este afectat la bolnavii de Parkinson, oamenii de știință cred că pierderea mirosului poate fi cauzată de acumularea în exces a proteinei alfa-sinucleină în bulbul olfactiv și apoi în sistemul gastro-intestinal. Dacă se dovește că această teorie este corectă, atunci cercetătorii ar putea găsi o cale prin care să dizolve acestei acumulări de proteine​, înainte de a ajunge la creier și de a provoca leziuni majore.

Îmbătrânirea 

Odată cu înaintarea în vârstă, nu numai că ne pierdem simțul mirosului, ci și capacitatea de a diferenția mirosurile. Studiile au arătat că peste 75% dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani prezintă o alterare semnificativă a simțului olfactiv și că acesta se diminuează considerabil după vârsta de 70 de ani. Din fericire, în cazul acestui tip de anosmie, gustul nu este aproape niciodată afectat.
În afară de acestea, au mai fost identificate și alte posibile cauze pentru pierderea mirosului:
  • polipi nazali și tumori nazale
  • deviație de sept
  • alte deformări osoase din interiorul nasului
  • dezechilibre hormonale
  • traumatisme sau tumori cerebrale
  • scleroză multiplă
  • diabet
  • epilepsie
  • accident vascular cerebral
  • anumite medicamente antidepresive, antibiotice și antiinflamatorii
  • substanțe chimice toxice, precum solvenții sau pesticidele
  • fumatul
  • consumul de alcool sau de cocaină
  • radioterapia și chimioterapia

Pot uleiurile esențiale să ajute la redobândirea simțului mirosului?

simtul mirosului
Ideea antrenării simțului mirosului cu ajutorul uleiurilor esențiale a fost lansată pentru prima dată într-un studiu efectuat de psihologul german Thomas Hummel în 2009. El a dezvoltat o tehnică prin care pacienții au inhalat patru uleiuri esențiale (trandafir, lămâie, cuișoare și eucalipt), reprezentative pentru patru mirosuri de bază (floral, fructat, picant și rășinos). Acestea sunt incluse în prisma lui Henning, psihologul german care în 1916 a propus o clasificare a mirosurilor în funcție de șase mirosuri primare: floral/balsamic, picant, fructat/eteric, răşinos, de ars și putred. Participanții cu anosmie au fost instruiți să inhaleze fiecare ulei timp de 10 secunde, de două ori pe zi, pentru o perioadă de 12 săptămâni. Rezultatele pozitive ale acestui prim studiu i-au determinat pe cercetători să studieze în continuare antrenamentul olfactiv cu uleiuri esențiale. Câțiva ani mai târziu, medicii de la Universitatea Stanford și Universitatea Emory, SUA și-au propus să efectueze același studiu clinic pe pacienții care se confruntă cu o pierdere a mirosului postinfecțioasă și idiopatică. Ei au folosit aceleași uleiuri, dar au permis participanților să își aleagă concentrația preferată de uleiuri esențiale. Ca și în cazul studiului german, rezultatul a fost pozitiv, participanții testați raportând rezultate mai bune decât cei din grupul de control. Potrivit unui studiu din 2013, poate cel mai important factor în îmbunătățirea simțului mirosului este să se înceapă din timp antrenamentul olfactiv. De asemenea, s-a constatat că utilizarea mirosurilor mai puternice/intense poate îmbunătăți rezultatele. Participanții la studiu au fost împărțiți în două grupuri care, timp de 16 săptămâni, au fost expuse la cele patru tipuri de mirosuri deja cunoscute (compuși fitochimici prezenți în uleiurile esențiale), cu concentrații diferite: alcool feniletilic (trandafir), eucaliptol (eucalipt), citronelal (lămâie) și eugenol (cuișoare). Rezultatele obținute au arătat că 63% dintre persoanele care se confruntau cu o tulburare a mirosului de mai puțin de 12 luni au semnalat îmbunătățiri atunci când s-au folosit arome mai concentrate, comparativ cu 19% dintre persoanele expuse la concentrații mai mici. De asemenea, 26% dintre subiecți (inclusiv cei cu tulburări olfactive de mai mult de 12 luni) au prezentat îmbunătățiri în prezența mirosurilor cu o concentrație mai mare, comparativ cu 15% dintre cei care au testat aromele cu concentrații mai mici. ⠀ Studiul a concluzionat că ”antrenamentul olfactiv este o procedură sigură, fără efecte secundare majore, care crește rata de recuperare în cazul tulburărilor olfactive postinfecțioase, în special la pacienții care încep antrenamentul olfactiv în primele 12 luni de la apariția afecțiunii.” În toate studiile efectuate, protocolul aplicat funcționează prin stimularea capacității inerente de regenerare a sistemului olfactiv și se bazează pe neuroplasticitate (capacitatea creierului uman adult de a forma noi căi neuronale și conexiuni pe parcursul vieții). Odată cu creșterea prevalenței tulburării de miros legate de infectarea cu COVID-19, tot mai multă lume se întreabă dacă antrenamentul olfactiv poate fi eficient în cazul persoanelor care suferă de anosmie pe o perioadă mai lungă decât media de 8 zile. Din fericire, medicii și oamenii de știință precum Jay F. Piccirillo, Profesor în otorinolaringologie (ORL) la Universitatea Washington, analizează deja uleiurile esențiale ca potențial remediu pentru pacienții anosmici infectați cu COVID-19. De altfel, în luna iunie a acestui an, Piccirillo urmează să demareze un studiu clinic, în care se vor folosi o soluție salină pentru spălături nazale și uleiuri esențiale.

Mai au efect uleiurile esențiale în caz de anosmie?

Frau riecht an Aromaflaeschchen
Unicitatea și valoarea aromoterapiei se datorează în principal faptului că simțul olfactiv are legătură directă cu hipocampul, zona din creier responsabilă pentru formarea memoriei, și cu sistemul limbic (”creierul emoțional”), care controlează memoria emoțională și comunicarea în diferite regiuni ale creierului. Prin inhalare, moleculele de ulei esențial străbat calea neuronală olfactivă, care permite accesul atât la creier, cât și intraneuronal. Odată ajunși în creier, compușii fitochimici influențează activitatea neurotransmițătorilor, procesele și circuitele neuronale, funcțiile cognitive, activitatea hipocampului, hipotalamusului, glandei pineale, glandei pituitare, dar și a sistemului limbic și a amigdalei, acestea din urmă fiind responsabile de procesarea emoțiilor, funcția memoriei și starea de spirit, precum și de gestionarea reacției la stres. Prin urmare, uleiurile esențiale acționează atât la nivel psihologic, cât și fiziologic. În prezent, se știe că, în cazul persoanelor cu anosmie, uleiurile nu produc efecte psiho-emoționale dar au efecte fiziologice. Aceasta înseamnă că organismul reacționează la compușii chimici ai uleiului esențial, dar nu are nicio reacție la nivel mental și emoțional. Iată ce spun experții:
  • Un studiu din 2013 efectuat pe șoareci de laborator a observat efectele uleiului esențial de lavandă în prezența anosmiei. Anosmia a fost indusă prin aplicarea unor produse de uz nazal pe bază de zinc. Inhalarea uleiului de lavandă în concentrație de 2,5% și, respectiv, de 5% a arătat că uleiul esențial a avut în continuare un efect de reducere a anxietății. Aceasta sugerează faptul că activarea sistemului olfactiv nu este implicată în obținerea unui efect anxiolitic, acesta fiind indus prin sistemul nervos central (absorbție pulmonară și fluxul sanguin). 
  • Site-ul Aromaweb este de acord cu studiul anterior, arătând că uleiurile esențiale conțin compuși terapeutici care produc efecte în corp în ciuda anosmiei. Autorul ilustrează acest lucru comparându-l cu fumatul – indiferent dacă simțim sau nu mirosul tutunului, produsele cu nicotină sunt la fel de dăunătoare pentru sănătate. 
  • Celebrul aromoterapeut Robert Tisserand afirmă că, în prezența anosmiei, uleiurile esențiale nu mai pot avea un efect la nivel psihologic (de ex. acțiune calmantă), dar au totuși un efect fiziologic (de ex. acțiune antiinflamatoare, efect relaxant muscular sau calmant, care induce somnul).  

Simțuri în locuri neașteptate

human body
În ultimii 20 de ani, oamenii de știință au descoperit că receptorii olfactivi nu se găsesc doar în căile nazale, ci în tot corpul – în piele, sânge, ficat, inimă, plămâni, rinichi, colon, creier, mușchii scheletici și chiar și în spermă, având un rol esențial în diferite funcții fiziologice. De fapt, dovezile genetice sugerează că aproape fiecare organ și țesut uman conține între 5 și 80 de tipuri diferite de receptori olfactivi. Localizarea acestor receptori în afara pasajului nazal poate părea ciudată la început, însă dacă ne gândim că receptorii olfactivi sunt printre cei mai vechi senzori specializați din corp, capabili să detecteze numeroși compuși, nu doar aromele din aer, este normal ca ei să se găsească și în alte zone din corp. Studiile au arătat că receptorii olfactivi sunt relevanți nu numai pentru percepția mirosului, ci au și un rol fiziologic și fiziopatologic important în toate organele, fiind implicați în diferite funcții și procese celulare, cum ar fi recunoașterea celulelor de către alte celule, migrarea și proliferarea celulelor, apoptoza (o formă a morții celulare programate, proces prin care celulele declanșează propria lor auto-distrugere ca răspuns la un anumit semnal) și exocitoza (procesul prin care celulele transportă proteinele și lipidele nou-sintetizate către membrana celulară). Există un număr tot mai mare de dovezi că receptorii celulari au potențialul de a servi în scop de diagnosticare și terapeutic, așa cum este cazul celulelor canceroase, unde au fost evidențiați receptori olfactivi specifici în număr foarte mare. De asemenea, regenerarea pielii, digestia intestinală și creșterea părului pot fi reglate prin intermediul receptorilor olfactivi. Această metodă terapeutică este deja aplicată pentru repararea țesuturilor și susținerea digestiei. Studiile au condus la rezultate surprinzătoare pentru lumea științifică, deschizând căi noi de explorat pentru medicina viitorului. Iată câteva exemple:
  • Cercetătorii de la Ruhr-Universität Bochum au fost primii care au demonstrat existența unui receptor olfactiv în celulele producătoare de pigmenți din pielea umană, așa-numitele melanocite. Ei au descoperit că în celulele pielii umane se află peste 15 dintre receptorii olfactivi din nas, iar expunerea unuia dintre acești receptori la un miros sintetic de lemn de santal a declanșat o cascadă de semnale moleculare care pare să inducă vindecarea în țesutul rănit.
  • Într-un studiu al aceleiași universități, publicat în 2003, s-a raportat că receptorii olfactivi găsiți în interiorul testiculelor funcționează ca un fel de sistem chimic de ghidare care permite celulelor spermatozoide să ajungă la un ovul nefertilizat, dând astfel un nou sens noțiunii de ”chimie sexuală”.
  • În 2009, rezultatele unui studiu efectuat la Universitatea Emory din Atlanta, SUA cu privire la receptorii olfactivi din mușchii scheletici au sugerat faptul că receptorii respectivi sunt o componentă necesară a sistemului complicat de semnalizare biochimică, care face ca celulele stem să se transforme în celule musculare și să înlocuiască țesutul deteriorat.
Prin urmare, indiferent dacă simțul mirosului este afectat sau nu, utilizarea uleiurilor esențiale continuă să producă efecte terapeutice în corp.

Antrenarea mirosului cu uleiuri esențiale

uleiuri esentiale pentru antrenamentul olfactiv
Iată, pe scurt, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi în antrenamentul ofactiv:
  • Alege câte un ulei esențial reprezentativ pentru fiecare dintre cele patru mirosuri primare: floral, fructat, picant, rășinos.
  • Inspiră adânc fiecare ulei esențial timp de 10-20 secunde, lăsând o pauză de 30 de secunde înainte de a trece la următorul ulei.
  • În timp ce inspiri uleiul floral, folosește-ți intenția pentru a-ți aminti cum arată și cum miroase floarea respectivă. Ideea este că combini imagini vizuale intense cu stimularea unui miros izolat, pentru a-ți reantrena nasul să perceapă moleculele aromatice.
  • După ce parcurgi întreg procesul cu aroma florală, repetă pașii cu celelalte trei uleiuri esențiale. Din nou, încearcă să evoci amintirea plantei respective, cum arată și cum miroase, pentru a reactiva receptorii olfactivi.
  • Notează-ți într-un jurnal progresul făcut și evaluează-ți capacitatea de a mirosi fiecare aromă, folosind o scală de la 1 la 5.
  • Repetă secvența de două ori pe zi, dimineața și seara, timp de minim 12 săptămâni sau până îți vei recăpăta simțul mirosului și al gustului.
Îți recomand să începi cu cele patru uleiuri esențiale folosite de cercetători (trandafir, lămâie, cuișoare, eucalipt) și abia după câteva săptămâni să schimbi cu alte arome din cele patru categorii, selectând mirosuri dintre cele mai familiare și mai ușor accesibile ție.
antrenament olfactiv prisma lui henning
Amintește-ți că eficacitatea antrenamentului olfactiv depinde în primul rând de consecvența cu care îl vei face zi de zi. Exersează-ți răbdarea și celebrează fiecare îmbunătățire pe care o observi – orice pas înainte înseamnă progres! Alegeri inspirate îți doresc!   Surse și referințe suplimentare: Christopher S. von Bartheld, Molly M. Hagen, Rafal Butowt. ”Prevalence of Chemosensory Dysfunction in COVID-19 Patients: A Systematic Review and Meta-analysis Reveals Significant Ethnic Differences”, 17 iunie 2020, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7310651/ T. Klopfenstein, NJ Kadiane-Oussou, L. Toko, P-Y Royer, Q. Lepiller, V. Gendrin, S. Zayet. ”Features of anosmia in COVID-19”, 17 aprilie 2020, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32305563/ Rafal Butowt, Christopher S. von Bartheld. ”Anosmia in COVID-19: Underlying Mechanisms and Assessment of an Olfactory Route to Brain Infection”, 11 septembrie 2020, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32914699/  “Congenital Anosmia | Genetic and Rare Diseases Information Center (GARD) – an NCATS Program”, https://rarediseases.info.nih.gov/diseases/9486/congenital-anosmia  “Olfactory Dysfunction (Loss of Smell Sense).” European Parkinson’s Disease Association, www.epda.eu.com/about-parkinsons/symptoms/non-motor-symptoms/olfactory-dysfunction-loss-of-smell-sense   J. M. Boyce. “Effects of Ageing on Smell and Taste”, 1 aprilie 2006, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2579627/ ”Anosmia – cauze și tratament”, 17 iunie 2020, https://portalmed.ro/afectiuni-orl/anosmia-cauze-si-tratament/ Jay F. Piccirillo. ”Coronavirus Smell Therapy for Anosmia Recovery (Co-STAR)”, 2 martie 2021, https://clinicaltrials.gov/ct2/show/NCT04422275 Lea R Chioca, Valquíria D.C. Antunes, Marcelo M. Ferro, Estela M. Losso, Roberto Andreatini. “Anosmia Does Not Impair the Anxiolytic-like Effect of Lavender Essential Oil Inhalation in Mice”, 30 May 2013, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/23567808/ Aromaweb. “Aromatherapy and Anosmia - Loss of the Sense of Smell” https://www.aromaweb.com/articles/aromatherapy-anosmia-loss-sense-of-smell.asp Tisserand Institute. “Aromatherapy | Does It Still Work If You’ve Lost Your Sense of Smell?”, 7 July 2020, https://tisserandinstitute.org/learn-more/aromatherapy-smell/ Ruhr Universität Bochum. ”Olfactory receptors have more functions than merely smell perception”, 16 iulie 2018, https://news.rub.de/english/press-releases/2018-07-16-biology-olfactory-receptors-have-more-functions-merely-smell-perception Désirée Maßberg, Hanns Hatt. ”Human Olfactory Receptors: Novel Cellular Functions Outside of the Nose”, 13 iunie 2018, https://journals.physiology.org/doi/full/10.1152/physrev.00013.2017 Alex Stone. ”Smell Turns Up in Unexpected Places”, 13 octombrie 2014, New York Times, https://www.nytimes.com/2014/10/14/science/smell-turns-up-in-unexpected-places.html Michael Damm. ”Olfactory Training Is Helpful in Postinfectious Olfactory Loss: A Randomized, Controlled, Multicenter Study”, 2013, https://www.metroatlantaotolaryngology.org/journal/feb14/Olfactory%20training%20.pdf