Articol actualizat în luna noiembrie 2019

Poate le-ai văzut deja la un prieten, pe un site sau în catalogul de produse Young Living – design elegant, funcții multiple, fiabilitate. Mie personal, aceste caracteristici mi-au atras atenția din primul moment când am deschis cutia setului Premium Starter cu pulverizator Dewdrop. Între timp, mi-am mărit colecția de pulverizatoare, așa încât acum am unul diferit în fiecare cameră, acasă și la birou, iar nu concep să plec în călătorie fără difuserul USB portabil, pe care îl folosesc în mașină și în camerele de hotel.

Ceea ce îmi place la gama de pulverizatoare Young Living este că, indiferent de designul interior și de preferințele personale, aceste aparate se vor încadra perfect în spațiul respectiv și te vor ajuta să creezi atmosfera dorită – uneori caldă, confortabilă și relaxantă, alteori romantică sau energică și revigorantă.

Așadar, dintre toate modelele, care este cel mai bun difuser pentru tine?

Ce trebuie să știi

Aroma-Mist-Diffuser

Înainte de a citi despre caracteristicile fiecărui pulverizator în parte, vreau să subliniez câteva aspecte importante pe care ar trebui să le ai în vedere:

În primul rând, în cazul în care te gândești cumva să cumperi un aparat mai ieftin de la un alt producător, ține cont de faptul că uleiurile esențiale, în special cele de citrice, pot păta și topi plasticul de calitate inferioară. Din acest motiv, pentru toate aparatele și accesoriile pentru aromoterapie, Young Living folosește doar materiale rezistente și durabile, de calitate superioară. Pulverizatoarele Young Living sunt fabricate din material plastic de uz medicinal.

În al doilea rând, toate aparatele Young Living funcționează pe principiul pulverizării la rece. Dacă ai investit în uleiuri esențiale de calitate superioară, care oferă beneficii terapeutice, NU folosi niciodată lămpi aromatizante cu sursă de căldură, pentru că se vor distruge compușii activi și calitățile terapeutice ale uleiurilor esențiale.

Și îți mai fac o recomandare: dacă vrei ca pulverizatorul să funcționeze optim și să nu ai surprize că trebuie să îl înlocuiești prea repede, este foarte important să îl cureți în mod regulat. Deși ți se poate părea incomod la început, vei vedea că de fapt îți va lua foarte puțin timp să ștergi aparatul cu o cârpă moale și puțină apă cu oțet sau cu spirt medicinal, după caz. În orice caz, fiecare pulverizator vine însoțit de o broșură cu instrucțiuni, unde vei găsi toate detaliile privind utilizarea corectă și întreținerea aparatului.

Dewdrop Diffuser

1-Dewdrop

Pulverizatorul Dewdrop™ are rol de umidificator, atomizor și pulverizator de aromă integrate într-un singur produs simplu de utilizat. Inspirat de puritatea și eleganța unei picături de rouă de dimineață, design-ul pulverizatorului Dewdrop™ reflectă dedicarea companiei Young Living de a oferi uleiuri esențiale de înaltă calitate. Tehnologia sa ultrasonică folosește o frecvență optimă de 1,7 milioane de cicluri/secundă, care sparge amestecul de uleiuri esențiale și apă rece în milioane de microparticule, pe care le dispersează în aer, eliberând compușii din uleiurile esențiale.

Proiectat cu o funcție de pulverizare continuă și intermitentă de până la 10 ore (noul model 2019), oprire automată și controlul luminii ambientale, pulverizatorul Dewdrop poate aduce atmosfera de spa în orice spațiu. Este ideal pentru încăperi de dimensiuni medii.

Pulverizatorul Dewdrop™ este livrat împreună cu două sticluțe de uleiuri esențiale: Lavandă 5ml și Citrus Fresh 5ml.

Caracteristici:

·       poate acoperi o suprafață de până la 30 m2

·       durata maximă de difuzare continuă: 5 ore în modul rapid, 8 ore în modul încet; 10 ore în regim intermitent (1 minut pornit/1 minut oprit) - noul model 2019

·       dimensiuni: 13,5 x 13,5 x 19 cm

·       greutate: 440 grame

·       capacitate: 180 ml de apă

·       consum: aproximativ 30 ml de apă și ulei/oră.

 

Mod de utilizare: Se umple rezervorul cu apă la temperatura camerei (se recomandă apă de la robinet sau apă plată de izvor) și se adaugă 8-12 picături din uleiul/uleiurile alese.

Aparatul necesită curățare de câteva ori pe săptămână, pentru a evita apariția mucegaiului. Se poate folosi o cârpă moale și o soluție din apă caldă cu oțet.

* Recomandarea mea pentru o familie care are nevoie de un difuzor în dormitor sau în sufragerie. *

>> Noul model Dewdrop Diffuser 2019!

Cel mai practic pulverizator de la Young Living a fost îmbunătățit! Păstrând acelaști design elegant și minimalist, noua versiune vine cu o culoare gri mai închisă la bază și două butoane de acționare, cu care poți controla separat timpul de pulverizare și lumina ambientală.

Față de versiunea anterioară, care avea o singură culoare de lumină ambientală și permitea doar 4 ore de funcționare continuă, acum poți alege între 11 opțiuni de iluminat cu leduri color, inclusiv modul candelă (o lumină care pâlpâie ca flacăra de lumânare), și poți programa aparatul să funcționeze neîntrerupt timp de 5 ore (modul rapid), 8 ore (modul încet) sau 10 ore în regim intermitent (1 minut pornit/1 minut oprit). 

Aria Ultrasonic Diffuser

1-Aria

Pulverizatorul Aria™ este un difuser care folosește cea mai recentă tehnologie cu ultrasunete pentru a dispersa microparticulele de apă și ulei în aer. În interior se găsește o plăcuță cu ultrasunete care vibrează în jur de 1 milion de ori pe secundă, transformând apa și uleiurile esențiale într-o ceață microscopică. Este prevăzut cu diferite funcții utile, precum o telecomandă, 12 minute de sunete liniștitoare și 6 setări de iluminare cu LED-uri multicolore. În plus, având un sistem audio încorporat, poți conecta un dispozitiv extern pentru a asculta muzica preferată pe durata aromoterapiei. De asemenea, telecomanda îți permite să personalizezi durata de difuzare (2 - 6 - 12 ore - la noul model 2019), iluminarea ambientală și muzica.

Datorită capacității mari a rezervorului de apă, pulverizatorul Aria™ este indicat pentru încăperile de dimensiuni medii, cum ar fi dormitorul sau camera de zi. Cu o cupolă de sticlă și un suport elegant din arțar american, acest difuser este ideal dacă dorești să adaugi un element de estetică rafinată casei tale.

Pulverizatorul Aria™ este livrat împreună cu două sticluțe de uleiuri esențiale: Lămâie 5ml și Mentă 5ml.

Caracteristici:

·       poate acoperi o suprafață de până la 40 m2

·       durata maximă de difuzare continuă: 2 ore sau 6 ore; 12 ore în regim intermitent (1 minut pornit/1 minut oprit) - noul model 2019

·       dimensiuni: 21.5 x 15.5 cm

·       greutate: 2.3 kg

·       capacitate: 260 ml apă

·       consum: aproximativ 42 ml de apă și ulei/oră.

Mod de utilizare: Se umple rezervorul cu apă filtrată, la temperatura camerei, și se adaugă 15-20 de picături din uleiul/uleiurile alese.

Aparatul necesită curățare de câteva ori pe săptămână, pentru a evita apariția mucegaiului. Se poate folosi o cârpă moale și o soluție din apă caldă cu oțet.

* Recomandarea mea pentru un studio de yoga, un cabinet terapeutic sau de masaj sau pentru o ședință spa la tine acasă. *

 

>> Noul model Aria Diffuser 2019!

Elegantul pulverizator cu ultrasunete Aria are acum o versiune nouă și îmbunătățită, mai ușor de utilizat și cu funcționalități noi. Acum poți folosi butonul de pornire/oprire și de schimbare a modului de iluminare, perfect pentru acele momente când nu găsești telecomanda. Noul model are opțiuni de funcționare mai îndelungată, oferind posibilitatea de a selecta din telecomandă durata de pulverizare (2 ore / 6 ore neîntrerupt sau 12 ore în regim intermitent – 1 minut pornit/1 minut oprit). De asemenea, are opțiuni suplimentare de iluminare, incluzând 6 culori și modul automat de schimbare a luminilor.

Desigur, te vei bucura în continuare de funcțiile premium ale pulverizatorului Aria, cum ar fi telecomanda din lemn, muzica ambientală și boxele încorporate, plus posibilitatea de a conecta un dispozitiv audio pentru a asculta muzica preferată.

Alegerea inteligentă

Dacă intenționezi să cumperi un difuser de uleiuri esențiale de la Young Living, îți recomand să iei în considerare unul dintre seturile Premium Starter cu pulverizator Aria™ sau Dewdrop™, deoarece această combinație este mult mai avantajoasă decât dacă ai cumpăra separat pulverizatorul și cele 12 uleiuri esențiale.

Rainstone Diffuser

1-Rainstone

O combinație între tehnologia ultrasonică de ultimă oră și meșteșug tradițional chinez, pulverizatorul Rainstone™ de la Young Living asigură o convergență echilibrată între elementul pământ, care creează o legătură stabilă cu pământul, și puterile învăluitoare și liniștitoare ale vaporilor cu infuzie de ulei esențial. Creat dintr-o argilă mov rară și fină, care se găsește numai într-o mică regiune din China, fiecare pulverizator Rainstone este realizat manual cu ajutorul unui meșteșug antic, transmis din generație în generație de mai bine de 1.000 de ani.

Realizarea fiecărui aparat Rainstone™ necesită 4-5 ore și câteva zeci de etape de fabricație manuală - un set de aptitudini pentru deprinderea căruia fiecare tehnician are nevoie de cel puțin trei ani de experiență. Difuserul are un set de funcții robuste, incluzând pulverizare continuă la 1,7 milioane de cicluri/secundă, setări de 1, 2, 3, 6 și 8 ore, cu închidere automată, cinci setări de iluminare slabă ambientală cu LED-uri (albastru, galben, mov, culori alternative și închis) controlată la distanță, ionizator negativ și o telecomandă.

Designul elegant și arta execuției manuale fac din pulverizatorul Rainstone™ o piesă artistică rafinată, care poate desăvârși orice decor și poate transforma orice spațiu într-o atmosferă primitoare, plină de arome.

Pulverizatorul Rainstone™ este livrat împreună cu două sticluțe de uleiuri esențiale: Tangerină 5ml și Thieves 5ml.

Caracteristici:

·       poate acoperi o suprafață de până la 30 m2

·       durata maximă de difuzare continuă: 8 ore

·       dimensiuni: 12.8 x 12.8 x 17 cm

·       greutate: 2.2 kg

·       capacitate: 200 ml apă

·       consum: aproximativ 21 ml de apă și ulei/oră.

Mod de utilizare: Se umple rezervorul cu apă minerală sau de robinet, la temperatura camerei (nu folosiți apă purificată sau distilată, pentru că difuzorul nu va putea genera vapori) și se adaugă 8-10 picături din uleiul/uleiurile alese.

Aparatul necesită curățare în mod regulat, pentru a evita apariția mucegaiului. Se poate folosi o cârpă moale și o soluție din apă caldă cu oțet.

* Design perfect pentru un decor minimalist, acasă sau la birou. *

AromaLux Atomizing Diffuser

1-AromaLux

Un atomizor, purificator de aer și pulverizator integrate într-un singur produs simplu de utilizat, AromaLux™ este cel mai puternic mod de a crea un mediu benefic cu uleiuri esențiale. Această tehnologie folosește doar uleiuri esențiale pure, fără căldură sau apă, și transformă uleiurile esențiale în vapori de milioane de microparticule, dispersându-le în aer și eliberând în încăpere compușii fitochimici puternici din uleiurile esențiale.

Proiectat de D. Gary Young și disponibil exclusiv prin Young Living, atomizorul AromaLux™ încorporează principii brevetate de design, tehnologie și caracteristici BioGeometry® care simplifică și îmbunătățesc considerabil experiența aromoterapiei. Este dotat cu o gamă de funcții robuste, incluzând un comutator de comandă cu temporizator principal cu pulverizare de 1-10 ore, control al volumului de vapori, cronometrul de difuzare (1-20 minute); pauză de temporizare cu difuzare (1-20 minute) și 5 setări de iluminare cu LED-uri. Perfect pentru suprafețe mari, AromaLux™ poate transforma orice spațiu într-o atmosferă primitoare.

Atomizorul AromaLux™ este livrat împreună cu o sticluță de amestec de uleiuri esențialeThieves 15ml.

Caracteristici:

·       poate acoperi o suprafață de până la 65 m2

·       durata maximă de difuzare continuă: 10 ore

·       dimensiuni: 13 x 13 x 14.7 cm

·       greutate: 345 grame

·       capacitate: sticluțe de 5 ml sau 15 ml

·       consum: aproximativ 1.5 ml de ulei esențial/oră.

Mod de utilizare: Se pune o sticluță de 5 ml sau 15 ml de ulei esențial în partea superioară a atomizorului și se selectează setările dorită.

Aparatul nu are nevoie de curățare regulată. Se înlocuiește flaconul de ulei și se șterg urmele de ulei de 2-3 ori pe lună.

* Recomandarea mea pentru săli mari de întâlniri și cabinete terapeutice. *

USB Diffuser

1-USB

Oriunde mergi, este foarte simplu să pulverizezi uleiurile esențiale preferate folosind pulverizatorul USB. Îl poți conecta la laptop, în mașină, la birou sau să îl poți lua cu tine în călătorie. Funcționează ca purificator de aer și pulverizator de aromă integrat. Nu are lumină și nu folosește apă pentru dispersarea uleiurilor esențiale, așa încât îl poți utiliza fără grijă în preajma echipamentelor electrice. Este mobil, compact și silențios, având setări de difuzare la intervale de 10, 30 sau 60 de secunde.

În Europa, deocamdată se comercializează doar aparate USB de culoare albă.

Separat, se pot achiziționa seturi de 3 recipiente de rezervă de 1 ml pentru uleiuri esențiale, cu 3 pipete de plastic incluse.

Caracteristici:

·       poate acoperi o suprafață de până la 14 m2

·       dimensiuni: 8.5 x 2 x 1.5 cm

·       greutate: 14 grame

·       capacitate: 1 ml

·       consum: aproximativ 0.33 ml de ulei esențial/oră.

Mod de utilizare: Se umple sticluța cu ulei esențial cu ajutorul pipetei de plastic incluse, se introduce în pulverizatorul USB și se conectează pulverizatorul la un port USB. Nu este nevoie de apă.

Aparatul necesită curățare în mod regulat, pentru a evita înfundarea orificiului de pulverizare. Se toarnă puțin spirt medicinal pe placa ultrasonică și se pulverizează, repetând procesul de câteva ori.

* Recomandarea mea pentru studenți și utilizatori de calculator, la birou sau în călătorii. *

Nicholas Diffuser

1-Nicolas

Acest pulverizator nu necesită electricitate pentru dispersarea uleiurilor esenţiale, fiind un aparat economic, robust şi ecologic. Este realizat 100% din materiale reciclabile şi este uşor de transportat Uleiurile se dispersează în aer prin evaporare naturală la temperatura camerei, iar aroma poate dura până la 7 zile.

Se pot achiziționa separat piese de schimb (hârtie de rezervă și baza de lemn).

* Recomandarea mea pentru spații mici, cum ar fi băi, bucătării sau debarale. *

>> Produse noi, lansate în perioada iulie 2018 - septembrie 2019 <<

Lantern Diffuser

Lantern Diffuser

Pulverizatorul în formă de felinar a fost lansat la Convenția Young Living din Utah, SUA, în luna iulie 2018. Are un design elegant și discret, decorat cu metal și sticlă, care se încadrează perfect în orice spațiu, acasă sau la birou. Având la bază tehnologia cu ultrasunete, acest aparat funcționează ca umidificator și atomizor în același timp și, datorită funcțiilor încorporate, este unul dintre cele mai versatile pulverizatoare create de Young Living.

Prevăzut cu timpi de funcționare mai lungi, experiența aromatică poate fi personalizată cu ușurință pentru a se adapta oricărei ocazii sau stare de spirit, datorită celor 11 setări diferite de iluminare și celor trei moduri de pulverizare (rapid, încet și intermitent). Setările de iluminare, care includ și o lumină caldă care pâlpâie ca flacăra lumânării, pot fi dezactivate sau pot funcționa independent de modul de pulverizare. În plus, există posibilitatea de a seta schimbarea automată a culorilor la fiecare 5 secunde.

Acest aparat completează în mod ideal atmosfera destinsă sau intimă a întâlnirilor între prieteni, îmbogățind experiența olfactivă cu aroma uleiurilor esențiale.

Pulverizatorul Lantern este livrat împreună cu două sticluțe de uleiuri esențiale: Tangerină 5ml și Mentă 5ml.

Caracteristici:

  • poate acoperi o suprafață de până la 30 m2
  • durata maximă de difuzare continuă: 5 ore în modul High, 8 ore în modul Low; 10 ore în regim intermitent (1 minut pornit/1 minut oprit)
  • dimensiuni: 24,3 cm înălțime x 13,9 cm în diametru 
  • greutate: 772 grame
  • capacitate: 200 ml de apă
  • consum: aproximativ 30 ml de apă și ulei/oră.

Mod de utilizare: Se umple rezervorul cu apă la temperatura camerei și se adaugă 8-10 picături de ulei esențial.

Aparatul necesită curățare în mod regulat, pentru a evita apariția mucegaiului. Se poate folosi o cârpă moale și o soluție din apă caldă cu oțet.

* Recomandarea mea pentru un decor clasic sau modern, pentru a crea o atmosferă romantică, de intimitate în doi. *

Desert Mist Diffuser

YL Desert Mist

Cu un design oriental desprins parcă din poveștile celor 1001 de nopți, care aduce o notă elegantă, exotică și în același timp modernă în orice încăpere, pulverizatorul Desert Mist a fost lansat la Convenția Europeană Young Living din luna septembrie 2019. Are trei funcții (umidificator, atomizor și aromatizator) integrate într-un singur produs simplu de utilizat, care îți vor umple casa de arome îmbietoare.

Aparatul permite selectarea între mai multe moduri de pulverizare și timpi de funcționare de până la 10 ore. De asemenea, poți alege între 11 opțiuni de iluminare, printre care și modul romantic cu lumină tip lumânare, care vor crea mediul perfect pentru orice ocazie și stare de spirit. Setările de luminare pot fi oprite sau pornite independent de cum funcționează aparatul, existând și un mod ciclic de schimbare automată a luminii de la o culoare la alta.

Pulverizatorul Desert Mist este livrat împreună cu două sticluțe de ulei esențial: Citronella 5 ml și Portocală 5 ml.

Caracteristici:

  • poate acoperi o suprafață de până la 30 m2
  • durata maximă de difuzare continuă: 5 ore în modul rapid, 8 ore în modul încet; 10 ore în regim intermitent (1 minut pornit/1 minut oprit)
  • dimensiuni: 21,6 cm înălțime x 14.5 cm în diametru
  • greutate: 360 grame
  • capacitate: 200 ml de apă
  • consum: aproximativ 30 ml de apă și ulei/oră.

Mod de utilizare: Se umple rezervorul cu apă la temperatura camerei până la nivelul maxim și se adaugă 8-10 picături de ulei esențial. Se apasă butonul de pornire pentru a porni aparatul (o apăsare - modul maxim, 2 apăsări - modul minim, 3 apăsări - modul intermitent). Se apasă butonul de iluminare pentru a selecta modul de iluminare și culorile.

Aparatul necesită curățare în mod regulat, pentru a evita apariția mucegaiului. Se poate folosi o cârpă moale și o soluție din apă caldă cu oțet.

Feather the Owl Diffuser

YL Feather the Owl_resized

Cel mai nou și mai simpatic pulverizator pentru copii a fost lansat la Marea Convenție Young Living din 2019 și, la scurt timp după aceea, la Convenția din Europa. Datorită designului inovator și funcțiilor încorporate, acest aparat multifuncțional cu ultrasunete va deveni curând cel mai îndrăgit pulverizator din casa ta!

Indiferent dacă alegi să îl folosești în timp ce îi pregătești pe cei mici de culcare în fiecare seară sau pentru a crea o atmosferă energică în camera de joacă, pulverizatorul în formă de bufniță funcționează ca umidificator, aromatizator, lampă și dispozitiv pentru zgomot alb. Feather the Owl include mai multe moduri de difuzare, de la intensitate minimă la maximă, cu posibilitatea de a-ți personaliza durata de funcționare (5 ore / 8 ore în mod continuu sau 10 ore în modul intermitent), 10 opțiuni de luminare tip LED și 5 opțiuni pentru sunete cu zgomot alb, care funcționează independent de modul de aromatizare. Gheruțele pot fi atinse pentru a porni sau manevra modurile de iluminare ale pulverizatorului și intensitatea pulverizării. Cu siguranță, copiii vor adora prezența unui nou personaj pe noptiera lor, cu atât mai mult cu cât aparatul are o boxă încorporată și sunete relaxante: sunetul ploii, ciripit de păsări, valurile oceanului, aer condiționat și cântec de leagăn.

  • Beneficiile sunetului alb

Sunetul alb este o combinaţie a tuturor frecvențelor distincte de sunet, având capacitatea de a neutraliza zgomotele din jur care îi pot deranja pe bebeluși dar și pe adulți, fiind benefic în special celor care suferă de insomnii sau tinitus (perceperea unui țiuit sau a altor zgomote în ureche). Efectul poate fi diferit pentru fiecare persoană în parte: unora le facilitează concentrarea, altora le induce o stare de linişte şi somnolenţă. Aceste reacții se explică prin faptul că sunetul alb recreează universul sonor al fătului din mediul intrauterin, astfel încât cei mici nu mai percep sunetele deranjante din lumea înconjurătoare și astfel se calmează şi adorm mai uşor.

Pulverizatorul Feather the Owl este livrat împreună cu o sticluță de ulei esențial: Lavandă 5ml.

Caracteristici:

  • poate acoperi o suprafață de până la 30 m2
  • durata maximă de difuzare continuă: 5 ore în modul High, 8 ore în modul Low; 10 ore în regim intermitent (1 minut pornit/1 minut oprit)
  • dimensiuni: 13,6 x 13,3 x 15,1 cm
  • greutate: 440 grame
  • capacitate: 165 ml de apă
  • consum: aproximativ 25 ml de apă și ulei/oră.

Mod de utilizare: Se umple rezervorul cu apă la temperatura camerei și se adaugă 5-8 picături de ulei esențial. Pentru a porni aparatul, se atinge gheruța mijlocie de la piciorul drept: o atingere pentru modul maxim, două atingeri pentru modul minim și trei atingeri pentru modul intermitent; patru atingeri vor opri pulverizatorul. Pentru a selecta modul de iluminare și culorile, se atinge gheruța mijlocie de la piciorul stâng. Pentru opțiunile de sunet, se apasă butonul de sunet de pe spatele aparatului și butonul de volum pentru a ajusta volumul.

Aparatul necesită curățare în mod regulat, pentru a evita apariția mucegaiului. Se poate folosi o cârpă moale și o soluție din apă caldă cu oțet.

* Ideal pentru dormitorul sau camera de joacă a copiilor. *

Așa cum ai văzut, colecția de pulverizatoare de uleiuri esențiale Young Living oferă o varietate de stiluri și caracteristici speciale, potrivite pentru orice situație și în orice moment al zilei. Fiecare difuzor are un design plăcut și funcții dedicate, care te vor ajuta să te bucuri de efectele minunate ale aromoterapiei, indiferent dacă ești în călătorie, la birou sau acasă.

 

Dacă nu știi cu ce să începi, încearcă una dintre sugestiile de mai jos:

Top 10 EO pulverizare

1.     Thieves este un amestec de uleiuri esențiale puternice, special creat pentru susținerea sistemului imunitar.

2.     Citrus Fresh este un amestec de uleiuri esențiale care induce o stare de bine și are efect revigorant.

3.     Menta are o aromă intensă, răcoritoare, care sprijină buna funcționare a sistemului respirator și a sistemului digestiv.

4.     Lavanda are un efect profund relaxant, favorizând un somn odihnitor.

5.     Tămâia susține sistemul imunitar, are efect purificator și amplifică stările de conștiință în timpul meditației și rugăciunii.

6.     Clarity este un amestec de uleiuri esențiale excelent în perioadele de studiu și concentrare la birou, având acțiune benefică asupra sistemului nervos.

7.     Amestecul de uleiuri esențiale Purification ține insectele la distanță și ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute.

8.     Pinul are o aromă revigorantă, perfectă pentru orice perioadă a anului.

9.     Molidul albastru de Idaho este uleiul esențial cu cea mai înaltă frecvență de vibrație (580 MHz), care favorizează stările de meditație și rugăciune.

10.  Amestecul de uleiuri esențiale Stress Away ajută la detensionarea și calmarea sistemului nervos, având un parfum deosebit de plăcut, delicat nuanțat de extractul absolut de vanilie.

Pentru a comanda un pulverizator sau uleiuri esențiale Young Living cu reducere de 24%, accesează link-ul de înscriere și creează-ți un cont gratuit, folosind ID 3537400 (achiziționarea unui set Premium Starter este facultativă). Mai multe detalii poți citi aici.

 

Dacă nu dorești să beneficezi de reducere, alege opțiunea Client cu amănuntul (retail) pentru a comanda produsele la preț întreg.