Atunci când îi înveți pe alții să folosească uleiurile esențiale, este inevitabil să fii întrebat dacă un ulei esențial poate ”anula” efectele altui ulei cu care este combinat - fie din punct de vedere olfactiv, fie din punct de vedere al compușilor fitochimici.
Ei bine, există mai multe variante de răspuns. În mod obișnuit, răspunsul ar fi: ”nu știm cu adevărat, deoarece fiecare persoană și fiecare situație în parte sunt diferite, prin urmare uleiurile acționează în mod diferit”, însă dacă analizăm mai atent și luăm în considerare câteva concepte, răspunsul corect este ”cel mai probabil, nu”.
Această parte a aromoterapiei implică multe variabile, motiv pentru care, înainte de a trage o concluzie, trebuie să ținem cont de mai mulți factori, cum ar fi modul de administrare a uleiurilor esențiale (inhalare, aplicare topică sau ingerare), plantele utilizate (uleiurile esențiale extrase), constituția persoanei și simptomele cu care aceasta se confruntă.
Atunci când o practică terapeutică precum aromaterapia este examinată într-o manieră restrictivă (= făcând referire doar la compuși activi, reacții chimice și farmacologie), mai degrabă decât în toată complexitatea ei (= adoptând o perspectivă holistică), lucrurile se complică, cu toate că prima abordare este mult mai des întâlnită în practică, din considerente ce țin de realitatea interacțiunilor farmacodinamice (contraindicații, medicamente administrate și modul în care acestea sunt metabolizate).
Din această perspectivă, trei termeni sunt folosiți frecvent în legătură cu compușii uleiurilor esențiale care interacționează cu medicamentele, precum și în legătură cu combinațiile de uleiuri esențiale: sinergismul supraaditiv, sinergismul aditiv și antagonismul.
Se impune însă o precizare: când aducem acești termeni (care sunt în principal farmacologici) în sfera aromaterapiei, trebuie să avem în vedere faptul că, de cele mai multe ori, contextul este diferit. Abordarea farmacologică se concentrează pe substanțe chimice unice (medicamente țintite/ direcționate specific), care sunt mai simplu de analizat, în timp ce aromaterapia lucrează cu uleiuri esențiale pure, care sunt alcătuite din sute de compuși chimici și pot fi administrate în diferite moduri.
Prin urmare, vom aborda definițiile conceptelor mai sus amintite atât din punct de vedere farmacologic, cât și din perspectiva aromaterapiei holistice:
Notă: la finalul articolului sunt citate sursele și referințele menționate între paranteze [ ]
|
Sinergism supraaditiv [1] |
Sinergism aditiv |
Antagonism |
|
Efectul global al combinaţiei dintre două sau mai multe substanțe chimice depăşeşte cu mult suma efectelor parţiale |
Efectul asocierii dintre două sau mai multe substanțe chimice este egal cu suma aritmetică a efectelor parţiale |
Efectul asocierii dintre două sau mai multe substanțe chimice combinate este mai mic decât suma efectelor parțiale (efect de inhibare, neutralizare, întrerupere) |
|
1 + 1 = 3 |
1 + 1 = 2 |
Nu întotdeauna 1 + 1 = 1.5, deoarece fie concurează cu aceiași receptori, fie sunt metabolizați pe aceeași cale. |
|
· Alcool (etanol) combinat cu alte medicamente (-) · Nutriție: combinația dintre piper negru și turmeric crește absorbția curcuminei (+) |
· Combinația dintre aspirină și acetaminofen (paracetamol) – efecte negative, în special asupra ficatului (-) · Combinarea de uleiuri esențiale cu 1,8 cineole pentru suport respirator (+) |
· Naloxon ca antidot în caz de supradoză de opioid (+) · Uleiuri esențiale (în special uz intern), bogate în salicilat de metil, care interferează cu medicamente anticoagulante (de exemplu, Warfarină), deoarece salicilatul de metil dilată capilarele, crescând fluxul sanguin [2] (-) |
Așadar, există avantaje (+) și dezavantaje (-) asociate celor trei categorii, iar acest lucru are legătură cu un element esențial oricărei practici: intenția – care este principala problemă, care sunt simptomele, care este constituția persoanei și cum alegem plantele potrivite pentru ea și modul de administrare a compușilor terapeutici?
În mod firesc, ne punem întrebarea care sunt medicamentele pe care le ia persoana și verificăm datele privind siguranța administrării lor în combinație cu alte substanțe. În același timp, să nu uităm că există o mare varietate de uleiuri esențiale cu care putem lucra și să fim conștienți de faptul că uleiurile esențiale, spre deosebire de produsele farmaceutice, nu inhibă procesele fiziologice. Dimpotrivă, ele amplifică sau potențează corpul și mintea, susținând capacitatea naturală a organismului și a ființei, la toate nivelurile sale, de a se vindeca. Uleiurile esențiale favorizează transformarea și inițiază schimbarea. [3]
În ceea ce ne privește, să continuăm să apreciem și să respectăm perspectiva farmacologică asupra uleiurilor esențiale atunci când se impune dar, în același timp, să ne gândim la schimbarea abordării modului în care aromaterapeuții se referă la interacțiunile farmacodinamice și farmacocinetice, încadrându-le diferit, datorită contextului descris anterior (diluția, modul de administrare, sănătatea persoanei etc.).
Vom analiza pe rând aceste trei concepte interesante, de această dată în relație cu uleiurile esențiale, în locul medicamentelor țintite:
1. Sinergie: amplificare și potențare prin acțiune comună
Sinergia este alchimie și presupune combinații magice. Se aseamănă cu o orchestră în care fiecare muzicant conlucrează în mod armonios cu restul trupei pentru a susține concertul perfect, fără niciun efort.
Sinergia se produce atunci când 3 - 5 uleiuri esențiale s-au contopit, devenind mai dinamice decât am putea crede. Uleiurile esențiale sunt, prin definiție, terpeni (substanţe de origine vegetală ce intră în compoziţia naturală a amestecurilor moleculare care conduc la formarea uleiurilor esenţiale) și, cu toate că au în comun mulți compuși, există anumite plante care conțin compuși unici (terpene sau fenilpropenoizi), ceea ce face ca lucrurile să fie un pic mai complexe și mai interesante.
Atunci când lucrăm cu un ulei esențial simplu, întotdeauna există o sinergie inerentă a uleiului respectiv. Există un motiv precis pentru care o plantă produce anumite substanțe. Din punct de vedere biologic, planta comunică cu mediul și reacționează la acesta prin intermediul compușilor aromatici (esența plantei). Acest fapt este interesant atunci când se arată că un compus activ este dăunător dacă este izolat [4], însă nu și când este abordat la nivel holistic, deoarece antidotul se află adesea în plantă [5].
Sinergia poate fi, de asemenea, privită ca ”potențatoare” [6]. De exemplu, eczema – o afecțiune uscată a pielii, cu fierbințeală și mâncărime – este provocată sau se manifestă în condiții de stres (notă: o abordare holistică caută să identifice cauza care stă la baza unei afecțiuni și are în vedere factori precum stilul de viață și alimentația). Pentru a ameliora simptomele, putem lua în considerare următoarea combinație:
- alegem un ulei esențial bogat în monoterpene, precum cel de tămâie (Boswellia spp.), benefic atât pentru facilitarea penetrării la nivel cutanat, cât și pentru proprietățile de răcire/ calmare a pielii și efectul de amplificare a stărilor de conștiință în timpul meditației sau al rugăciunii;
- adăugam ulei de smirnă (Commiphora molmol) pentru un efect mai pronunțat de răcire și o acțiune reparatoare mai profundă (dar și pentru calmare la nivel mental);
- completăm cu ulei de patchouli (Pogostemon cablin), ulei de trandafir (Rosa damascena) și, eventual, vetiver (Vetiveria zizanoides), pentru efectul de calmare a minții, susținerea sistemului nervos parasimpatic (sistemul pentru ”odihnă și digestie”), efectul de răcire și beneficiile generale pentru piele;
- toate acestea sunt apoi amestecate într-o bază de gel de aloe vera combinat cu apă florală de trandafiri.
Multe dintre uleiurile esențiale menționate mai sus au compoziții diferite dar, în combinație, lucrează eficient pentru afecțiunile pielii. În plus, amestecul obținut miroase extraordinar de bine!
2. Sinergism aditiv (uneori numit și agonism)
Din perspectiva aromaterapiei, aceasta înseamnă să pui laolaltă molecule pentru a crește eficacitatea unui amestec de uleiuri esențiale. Din punct de vedere farmacologic, ”sinergismul aditiv” (de sumare) înseamnă, cel mai adesea, că asocierea medicamentelor care au mecanisme de acţiune similare determină sporirea efectului, iar acesta este periculos. Este cazul medicamentelor SSRI (inhibitor selectiv ai recaptării serotoninei) cum ar fi Prozac (un antidepresiv) care, asociate cu medicamente din clasa triptanilor (cunoscute şi ca agonişti ai receptorilor 5-HT1), prescrise pentru migrene și dureri de cap, provoacă sindromul serotoninei; un alt exemplu este asocierea dintre AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) cu glucocorticoizi, care crește riscul de sângerare abdominală.
Uleiurile esențiale reprezintă combinații de molecule complexe și nu se poate face o comparație între ele și medicamentele țintite – este ca și cum am compara mere cu pere! În schimb, să apelăm la chimia uleiurilor esențiale pentru a identifica acțiunile terapeutice, punctele de alarmă și, în consecință, indicațiile de utilizare și căile de administrare. De exemplu:
- Dacă avem o tuse uscată spastică, optăm pentru un amestec din uleiuri esențiale de salvie muscat (Salvia sclarea), pin de pădure (Pinus sylvestris) și tămâie (Boswellia papyrifera sau ssp.), care are efect blând, liniștitor, balsamic și antispastic, când este folosit în inhalarea la aburi. Această sinergie conține uleiuri bogate în esteri, monoterpenoli și monoterpene.
- Dacă un adult are mucus blocat pe căile respiratorii, sunt indicate uleiuri esențiale mucolitice și expectorante. În acest caz, putem crea o sinergie din următoarele uleiuri, din care vom adăuga câteva picături la o baie de aburi: rozmarin (Rosmarinus officinalis – toate chemotipurile), eucalipt (Eucalyptus ssp.) și mentă (Mentha x piperita). Acestea sunt uleiuri bogate în cetone, susținute de compușii 1,8 cineole și monoterpenoli.
Prin urmare, în cazul sinergiei de sumare, putem fie:
(A) alege 3 - 5 uleiuri în care sunt bine reprezentați 1 - 2 compuși dominanți (de exemplu, 1,8 cineole + 1,8 cineole) și/sau
(B) alege uleiuri din ”familii” de uleiuri esențiale, recunoscute pentru acțiunea lor generală (de obicei se aleg uleiuri bogate în esteri).
3. Antagonism
Conceptul care stă la baza antagonismului este acela că o moleculă blochează o altă moleculă să inițieze o acțiune pentru a obține un anumit rezultat.
În aromaterapie, antagonismul se referă adesea la utilizarea unei aromatograme (metodă de determinare a puterii antibacteriene a uleiurilor esenţiale), în care diferite tulpini de bacterii sunt supuse acțiunii uleiurilor esențiale simple sau a unor amestecuri din aceste uleiuri, pentru a le determina eficacitatea.
Antagonismul este zona în care trebuie să ținem cont de contraindicațiile constatate de-a lungul anilor în diverse forme de terapie.
Atunci când înțelegem plantele și anumite componente chimice, devine evident că, de fapt, contraindicațiile sunt excepții ale conceptului conform căruia uleiurile esențiale (compușii volatili) sunt sigure atunci când sunt utilizate în cantități mici. Acesta este motivul pentru care este important să cunoaștem care sunt compușii și uleiurile esențiale potente sau ”fierbinți”, contraindicate în anumite afecțiuni. De exemplu:
- salicilatul de metil (principalul compus activ al uleiului de salcie himalayană) este contraindicat celor care iau medicamente anticoagulante, iar trans-anetolul (prezent în uleiurile de anason și de fenicul) trebuie evitat de cei care suferă de afecțiuni cauzate de excesul de estrogen;
- uleiul de ienupăr (Juniperus communis) este contraindicat (intern) celor cu probleme renale;
- utilizarea intensă a uleiului de rozmarin (Rosmarinus officinalis) este contraindicată celor cu hipertensiunea arterială, în timp ce uleiul de ylang ylang (Canaga odorata) este contraindicat celor care suferă de hipotensiune.
În ceea ce privește antagonismului, vom analiza efectul de ”stingere/înăbușire” comparativ cu ”blocarea” unei acțiuni/unui rezultat de către uleiurile esențiale, deoarece majoritatea uleiurilor pe care le utilizăm de obicei sunt considerate sigure pentru uz intern iar pe de altă parte, știm că uleiurile esențiale nu blochează procesele fiziologice.
”Stingerea” unei acțiuni este utilă atunci când, în cazul unei situații de tipul puseelor acute – care implică administrarea remediului pe termen scurt – este necesară folosirea unor uleiuri fierbinți, care pot fi iritante pentru piele sau mucoase. În acest caz, putem apela la o combinație cu uleiuri esențiale mai blânde și o bază de diluare, pentru a compensa/amortiza puterea compușilor activi.
Despre conceptul de ”stingere” putem spune că:
- este valabil în special în cazul aplicării topice și al ingerării – de exemplu, la aplicarea nediluată a uleiurilor esențiale pe zona afectată de herpes, pe o zonă traumatizată (vânătăi, durere) sau în boli acute (infecții pulmonare, intoxicații alimentare);
- ajută, într-o oarecare măsură, la eliminarea reticenței de a folosi uleiuri fierbinți;
- confirmă faptul că nu vom obține o combinație inactivă atunci când amestecăm diferite uleiuri esențiale.
De exemplu, atunci când simțim că ne apare un herpes la gură, ar trebui să folosim uleiuri puternic antivirale. Este indicat uleiul de iarbă de lămâie/ lemongrass (Cymbopogon citratus), însă acesta este destul de iritant pentru piele, prin urmare îi putem atenua efectul cu ajutorul uleiului de santal (Santalum ssp.) și/sau al uleiului de arbore de ceai Melaleuca quinquenervia, precum și cu uleiuri care au efect de răcire a pielii, cum ar fi copaiba (Copaifera officinalis) sau vetiver (Vetiveria zizanoides). Suplimentar, putem adăuga o cantitate mică de ulei vegetal pentru proprietățile sale emoliente și pentru a crește gradul de penetrare a uleiurilor esențiale.
Considerente în combinarea uleiurilor esențiale
După ce identificăm scopul pentru care dorim să facem un amestec de uleiuri esențiale (ce problemă vrem să rezolvăm), trebuie să stabilim o intenție care să ne ajute la selectarea uleiurilor esențiale, având în vedere măsurile de siguranță și contraindicațiile acestora. O abordare sigură ar însemna să consultăm întotdeauna acțiunile terapeutice și modurile de utilizare cunoscute, dar în același timp, ar trebui să lăsăm loc și inspirației, plăcerii de a face combinații. Aceasta este o artă!
Există o mare libertate în practicarea aromaterapiei, mai ales când cunoști fiecare plantă aromatică, esența ei și sinergismul inerent fiecărei plantei. Cu toate acestea, trebuie să fim precauți și să avem în vedere mai mulți factori atunci când creăm combinații de uleiuri esențiale:
- problema persoanei;
- dacă persoanei respective îi place combinația de uleiuri esențiale alese pentru ea (cum miros uleiurile împreună?);
- chimia uleiurilor esențiale din punct de vedere al celor trei concepte (sinergia, sinergismul de sumare și ”stingerea”, ca formă de antagonism) în raport cu constituția persoanei, problemele sale de sănătate și eventualele medicamente pe care le ia.
Toate acestea pot fi descurajante la început, dar fac parte din frumusețea acestei practici.
În afară de conceptele mai sus amintite, este important să avem în vedere și alte aspecte:
- Unele uleiuri au mirosuri mai grele, ceea ce înseamnă că uneori nu se combină bine cu alte uleiuri. Putem observa acest lucru în bucătărie, uitându-ne la combinațiile de ingrediente în gastronomie – ce ierburi și condimente merg bine împreună? Este foarte util să știm acest lucru, pentru a putea armoniza o sinergie și, implicit, a o îmbunătăți.
- Părțile plantei (morfologia) merg adesea bine împreună: rădăcini cu rădăcini, rădăcini cu semințe, flori cu semințe, frunze cu rășini.
- Amestecurile în cadrul aceleiași familii de plante reprezintă o modalitate eficientă pentru a ne familiariza cu caracteriticile și proprietățile plantelor (de exemplu, un amestec de plante din familia Lamiaceae – mentă, izmă, cimbru, isop, lavandă, roiniță, busuioc, oregano, salvie, salvie muscat etc.).
- Sinergiile constau din combinarea a 3 - 5 uleiuri esențiale; crescând numărul de uleiuri, vom dilua intenția/ efectul scontat. De asemenea, amestecând mai multe uleiuri, putem dilua compușii (cu excepția cazului în care urmărim efectul de sumare).
