Uleiurile esentiale si postul - titlu_resized

Uleiurile esențiale și postul intermitent

Postul este un obicei ale cărui origini se pierd în negura timpului, fiind asociat cu toate marile culturi și religii ale lumii. Indiferent de sistemul de credințe sau de zona geografică, postul a avut întotdeauna o dimensiune sacră, fiind o condiție necesară pentru a putea accede la anumite ritualuri mistice, de inițiere și de maturizare.

Marii îndrumători spirituali consideră postul o perioadă de meditație și rugăciune, de recuperare spirituală, în care practicantul trebuie să se străduiască să facă schimbările necesare în interior pentru a trezi forțele spirituale latente în sufletul său. Dincolo de renunțarea la anumite alimente și înfrânarea de la gânduri toxice, comportamente egoiste și activități centrate pe aspectele materiale, postul are o semnificație spirituală profundă: este o formă de căință, penintență și autocontrol, având ca scop dominarea instinctelor și poftelor trupești, prin voință, pentru a atinge echilibrul trupului şi al sufletului și apropierea de Dumnezeu.

Doctorul interior

Cu toate că principalul obiectiv este purificarea din punct de vedere spiritual, postul are în același timp și o mare putere terapeutică. Proprietățile sale curative sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, esenienii practicând posturi severe de 40 de zile, ca formă de vindecare trupească și sufletească. Avicenna, considerat cel mai mare savant al întregii civilizaţii musulmane, prescria posturi pacienților săi, în timp ce faimosul doctor renascentist Paracelsus numea postul ”doctorul interior”.

”Fiecare are un doctor în interiorul său, trebuie doar să-l ajutăm în munca sa. Forța naturală de vindecare din fiecare dintre noi este cea mai mare forță care ne face bine. Dar să mănânci când ești bolnav înseamnă să îți hrănești boala.” - Hipocrate

”În loc să folosești medicamente, mai degrabă postește o zi.” - Plutarh

O practică tradițională de vindecare a corpului în toate culturile antice, postul alimentar se bucură în prezent de o atenție sporită, grație descoperirilor medicale care vin să confirme numeroasele beneficii pentru minte, corp și spirit.  

Postul alimentar, adică abținerea totală sau parțială de la anumite alimente, pe un timp mai scurt sau mai îndelungat, este de fapt un proces intens de detoxifiere, atât la nivel fizic, cât și emoțional. Perioadele în care sunt eliminate alimentele prelucrate, zaharurile, dulciurile, cofeina sau alcoolul sunt benefice pentru organism și îmbunătățesc starea generală de sănătate. Pe de altă parte, postul terapeutic elimină total orice fel de alimente solide, bazându-se doar pe consumul de apă și, eventual, ceaiuri de plante.

Scopul și beneficiile postului

Indiferent dacă postul este practicat din motive de ordin fizic sau spiritual, el reprezintă un exercițiu de voință care provoacă deopotrivă mintea, corpul și spiritul.

Din punct de vedere spiritual, postul ne ajută să ne depășim dependența și atașamentul față de mâncare și să ne concentrăm pe aspectele vieții noastre interioare. Eliberat de necesitatea de a-și satisface foamea fizică, omul își poate întoarce atenția asupra hrănirii minții și a spiritului. În acest sens, postul religios este mai mult decât o simplă înfrânare de la mâncare – este un act de cult și o formă de jertfă, o perioadă de smerenie și reflecție interioară în care ne putem depăși nevoile și slăbiciunile care ne împiedică să accesăm aspectele profunde al ființei noastre și astfel, să ne simțim mai aproape de Divinitate.

Pentru aceasta, postul exterior (de mâncare) trebuie însoțit de un post interior, în care credinciosul renunță la orice dependență sau obicei nesănătos, cum ar fi fumatul, alcoolul, vizionarea în exces a emisiunilor TV, citirea tabloidelor, jocurile de noroc sau orice alt obicei care îi distrage atenția de la viața sa spirituală, dar și la gânduri și comportamente toxice.

spiritual freedom_resized

Această perioadă de curățire interioară are efecte benefice și pentru starea psiho-emoțională: mintea devine mai clară, creativitatea se dezvoltă și se pot atinge stări de conștiință mai profunde, deoarece corpul este eliberat de zaharuri și alte substanțe chimice care creează acea senzație de ”ceață pe creier”. De asemenea, se poate ajunge la conștientizarea unor blocaje și limitări, precum și la eliberarea emoțiilor pe care le reprimăm în mod obișnuit refugiindu-ne în mâncare și alte obiceiuri nesănătoase.

Pe de altă parte, din punct de vedere fizic, postul permite o detoxifiere profundă a organismului, oferind sistemului digestiv o binemeritată perioadă de repaus. Cu toate că cercetările în domeniu sunt încă la început, rezultatele sunt promițătoare și în prezent, tot mai mulți medici recunosc efectele terapeutice ale postului, printre care se numără:

  • accelerarea metabolismului, scăderea în greutate și arderea grăsimii din zona abdominală, fără a restrânge numărul de calorii consumate în mod normal;
  • rezistența la insulină și scăderea glicemiei, contribuind astfel la reducerea riscului de diabet tip II;
  • reducerea inflamației în corp;
  • scăderea tensiunii arteriale;
  • reducerea colesterolului LDL, a trigliceridelor din sânge și a markerilor inflamatori – factori de risc pentru bolile de inimă;
detox
  • prevenirea cancerului;
  • reducerea riscului de boli neurologice prin dezvoltarea de noi celule nervoase; de asemenea, poate proteja împotriva bolii Alzheimer;
  • efectul anti-îmbătrânire, prin reducerea stresului oxidativ, stimulând astfel longevitatea;
  • stimularea procesului de regenerare celulară și a organelor și sistemelor din corp, prin creșterea capacității de regenerare a celulelor stem;
  • resetarea sistemului imunitar.

”Postul accelerează procesul de vindecare şi permite organismului să se recupereze în urma unor boli grave, într-un interval de timp foarte scurt. În experiența mea, am văzut cum postul a vindecat artrita, a eliminat afecțiunile cronice ale pielii precum psoriazisul şi eczemele, a îmbunătățit starea tractului digestiv la pacienții cu colită ulcerativă şi a eliminat chiar hipertensiunea arterială şi anghina pectorală.”

- Dr. Joel Fuhrman, autorul cărții „Postul şi alimentația pentru sănătate”

fasting1

Tipuri de post intermitent

În ultimii ani, postul intermitent a devenit tot mai popular, fiind apreciat pentru efectele sale terapeutice valoroase. Acest stil de viață implică o strategie de organizare a meselor din timpul zilei fără a afecta aportul nutrițional. Așadar, nu este o dietă propriu-zisă, deoarece nu presupune excluderea unor alimente, reducerea numărului de calorii sau diminuarea porțiilor servite, ci doar modificarea orelor de masă  prin împărțirea zilei sau a săptămânii în perioade de mâncare și repaus alimentar total.

Cele mai cunoscute tipuri de post intermitent sunt:

  • Metoda 16/8: presupune să mănânci într-un interval de doar 8 ore în fiecare zi (deci două mese principale) iar apoi să faci un repaus total în celelalte 16 ore. De exemplu, poți sări peste micul dejun și mănânci doar în intervalul orar 12.00 - 20.00.
  • Metoda 5:2: popularizată de Michael Mosley, această metodă presupune consumul a 20-25% din necesarul de calorii zilnice (400-500 pentru o femeie, 500-600 pentru un bărbat) timp de două zile la alegere pe săptămână și apoi o alimentație normală, fără excese, în celelalte cinci zile.
  • Metoda mâncare-repaus-mâncare: implică un repaus alimentar total de 24 de ore, practicat o dată sau de două ori pe săptămână. De exemplu, după ce ai luat cina la ora 20.00 nu mai mănânci nimic până a doua zi la aceeași oră; alternativ, dacă servești micul dejun la ora 8:00 dimineața, nu mai mănânci nimic până a doua zi dimineața la ora 8:00.

În perioadele de post pot fi consumate băuturi sărace în calorii (apă, ceai sau cafea neîndulcite), iar în celelalte zile sau perioade din zi se consumă cantitatea de calorii recomandată.

Ce se întâmplă cu corpul nostru atunci când postim

Atât timp cât trăim, focul interior (sau focul metabolic) este alimentat de substanțele nutritive din hrana pe care o consumăm, însă în perioadele de post, această sursă externă de combustibil este eliminată iar focul metabolic începe să se alimenteze din rezervele interne ale corpului.

Yoshinori Ohsumi_autofagie

O parte din aceste rezerve sunt reziduurile rezultate în urma procesului metabolic, prin care vechile celule sunt mereu înlocuite cu altele noi. Celulele corpului se dezintegrează și apoi își reciclează deșeurile în mod constant, oferind o sursă de proteine pentru organism. În 2016, dr. Yoshinori Ohsumi, un biolog din Japonia, a primit Premiul Nobel pentru descoperirea mecanismelor din spatele acestui proces, cunoscut sub denumirea științifică de autofagie. În studiile sale, el a folosit metoda postului pentru a stimula corpul să distrugă celulele toxice și să elimine toate reziduurile celulare.

Atunci când mecanismul natural de reciclare nu funcționează corespunzător, apare toxemia, adică dezechilibrul metabolic prin care celulele deteriorate și componentele lor încep să se acumuleze în organism, conducând în timp la declanșarea multor boli grave. O altă cauză a toxemiei în corp sunt reziduurile de mâncăruri incorect digerate, asimilate și încorporate în structura celulară, care formează astfel o cantitate mare de deșeuri toxice.

În acest context, practicarea postului intermitent este benefică deoarece oferă sistemului digestiv timpul necesar să elimine aceste deșeuri metabolice. De asemenea, un repaus alimentar de minim 12 ore permite organismului să atingă punctul de maximă intensitate a procesului de ardere a grăsimilor, care apare la aproximativ 8 - 12 ore după masă.

woman drinking water

Simptomele unei crize de vindecare

Un program de detoxifiere poate conduce, în cele din urmă, la o criză profundă și importantă de vindecare a organismului, care se manifestă prin reapariția unor afecțiuni fizice mai vechi sau simptome asemănătoare gripei și febră. Cu toate că de obicei produc îngrijorare sau chiar panică, în realitate, acestea sunt un indiciu că trupul și-a recâștigat puterea de a se vindeca în mod natural, din interior spre exterior. În funcție de locul în care s-au acumulat toxinele în organism, în special la începutul postului se pot manifesta următoarele simptome:

  • cap/creier: dureri de cap, amețeli, vertij, mâncărime, senzație de plutire;
  • nas, sinusuri: strănut, secreții nazale, mâncărime, înțepături, sindromul picăturii postnazale;
  • gât: durere sau constricție, răgușeală, iritație/ zgârietură;
  • plămâni: congestie toracică, respirație șuierătoare, eliminare de flegmă, respirație urât mirositoare;
  • piele: erupții cutanate, acnee, pustule; transpirație excesivă sau anormală; mirosuri ciudate ale corpului;
  • stomac: aciditate la stomac, crampe stomacale, rahitism, respirație urât mirositoare;
  • ficat: ochi inflamați, gust amar în gură, ten pământiu la culoare, durere sau distensie abdominală sub coaste, pe partea dreaptă;
  • vezica biliară: colici, spasme, sensibilitate sau durere în zona ficatului;
  • intestine: gaze mirositoare, crampe, diaree, colon spastic sau intestin iritabil;
  • rinichi: durere lombară și slăbiciune, oboseală; urinare frecventă, adesea urgentă; urină colorată intens sau mirositoare;
  • stare de spirit: iritabilitate, anxietate, depresie, frustrare, accese de furie.

Aceste simptome fac parte din răspunsul natural de detoxifiere al organismului și adesea sunt un rezultat al eliminării toxinelor și deșeurilor din corp, proces care începe să aibă loc după 12 - 36 de ore. De fapt, primele 2 - 4 zile sunt cele mai dificile, deoarece trebuie să depășim nevoia psihologică puternică de a mânca. În această perioadă, energia tinde să fie la cel mai scăzut nivel, însă apoi se produce o schimbare în economia energetică internă a organismului, denumită cetoză, în care organismul începe să ardă mai eficient rezervele sale de grăsimi pentru a-și satisface nevoile energetice de bază. Apoi, pe măsură ce postul avansează, mintea devine mai clară, memoria se îmbunătățește iar spiritul devine mai activ.

Selection of essential oils and herbs on a white background

Aromoterapia și postul intermitent

Date fiind efecte secundare care pot apărea în perioada postului, este important să suplimentăm aportul de apă, principalul catalizator al procesului de detoxifiere. În plus, este indicat să apelăm la remedii naturale pentru a depăși mai ușor simptomele și stările de disconfort. Din acest punct de vedere, aromoterapia oferă o abordare holistică, acționând eficient pe toate planurile ființei noastre – fizic, mental, emoțional și spiritual.

Uleiurile esențiale sunt extracte foarte concentrate din plante, astfel încât este suficient să folosim doar 1-2 picături la o aplicare pentru a obține efecte remarcabile atât în ceea ce privește accelerarea procesului de detoxifiere, cât și o gestionare eficientă a emoțiilor. Cu toate acestea, pentru a putea beneficia de proprietățile terapeutice la întregul lor potențial, este important să utilizăm doar uleiuri pure, de cea mai bună calitate. În cazul ingerării trebuie folosite doar uleiurile etichetate ca fiind de grad alimentar.

Cele mai eficiente metode pentru a ne bucura de efectele binefăcătoare ale acestor esențe sunt inhalarea moleculelor aromatice, băile cu uleiuri esențiale, infuzarea apei de băut, aplicarea topică pe zona afectată și încorporarea uleiurilor esențiale în produsele de îngrijire corporală și de masaj.

Iată câteva dintre cele mai eficiente uleiuri esențiale pentru susținerea echilibrului fizic, mental și spiritual în perioada postului:

Uleiurile esențiale de citrice

Uleurile de citrice precum lămâia, portocala, grepfruitul și mandarina sunt recunoscute pentru efectul antioxidant și de purificare a organismului.

citrus fruit_fesized

Principalele beneficii:

  • au proprietăți antispastice, digestive și carminative, antimicrobiene, purificatoare, imuno-stimulatoare, diuretice, energizante și revigorante, antidepresive;
  • au efect detoxifiant la nivelul întregului organism, favorizând eliminarea deșeurilor metabolice;
  • au acțiune antioxidantă, datorită conținutului crescut de d-limonene;
  • îmbunătățesc microcirculația și amplifică oxigenarea țesuturilor;
  • au efect diuretic, ajutând la eliminarea retenției de apă din țesuturi;
  • ajută la buna funcționare a sistemului limfatic și a sistemului circulator;
  • inhibă apetitul și stimulează metabolismul;
  • reduc inflamația din corp;
  • au efect relaxant și combat stările de stres, depresia și anxietatea, inducând optimism și bună-dispoziție.

Cum se utilizează:

  • pot fi administrate intern, în capsule vegetale, cu apă sau cu sucuri naturale de fructe;
  • se pulverizează, singure sau în combinație cu alte uleiuri esențiale;
  • se aplică topic, în combinație cu alte uleiuri cu acțiune anticelulitică, detoxifiantă sau energizantă.

Atenție: întrucât sunt fotosensibilizante, uleiurile de citrice nu trebuie aplicate pe pielea care urmează să fie expusă la soare în următoarele 12 ore!

Uleiul esențial de mentă

Datorită multiplelor sale beneficii, uleiul esențial de mentă poate fi folosit atât în scop profilactic, cât și terapeutic în cazul bolilor digestive, respiratorii şi circulatorii, precum și pentru combaterea stresului.

peppermint

Principalele beneficii:

  • are proprietăți tonice și stimulatoare, revitalizante, descongestionante, antinevralgice, digestive și carminative, antispastice, antiseptice, antiinflamatoare;
  • poate ajuta la scăderea inflamației în organism;
  • calmează tensiunile nervoase, durerile de cap și migrenele;
  • are efect descongentionant la nivelul sinusurilor și tractului respirator;
  • ameliorează problemele digestive asociate procesului de detoxifiere a colonului (greață, indigestie, flatulență, diaree, disconfort abdominal);
  • inhibă accesele de foame și apetitul crescut;
  • relaxează musculatura tensionată sau suprasolicitată;
  • stimulează circulația sanguină;
  • are un puternic efect de energizare și revigorare, putând înlocui cu succes băuturile pe bază de cofeină;
  • combate stările febrile.

Cum se utilizează:

  • poate fi administrat intern, câte o picătură în apa de băut sau pe limbă;
  • se inhalează adânc din sticluță ori de câte ori apare senzația acută de foame;
  • se pulverizează, în combinație cu uleiuri de citrice sau lavandă;
  • se aplică topic, diluat în ulei vegetal, sau se adaugă în uleiul de masaj, în combinație cu alte uleiuri esențiale cu efect detoxifiant.

Uleiul esențial de lavandă

Uleiul de lavandă este recunoscut ca fiind cel mai versatil ulei esențial, datorită multiplelor sale utilizări cosmetice și terapeutice. Are acțiune regenerantă pentru piele și este foarte apreciat pentru efectele sale calmante și relaxante la nivel mental și emoțional.

lavender_resized

Principalele beneficii:

  • are proprietăți antiseptice, antispastice, antiinflamatoare, regenerante, cicatrizante, calmante, sedative, antidepresive, decontractante muscular;
  • ajută la calmarea sistemului nervos și induce o stare de calm și echilibru interior, atenuând stările de iritabilitate și anxietate;
  • favorizează un somn relaxant și odihnitor;
  • amplifică capacitatea de concentrare, în combinație cu alte uleiuri energizante, precum lămâia și menta.

Cum se utilizează:

  • se pulverizează seara, înainte de culcare;
  • se inhalează din sticluță sau din palme pentru atenuarea stărilor de nervozitate și anxietate;
  • se adaugă în băile cu sare Epsom;
  • se aplică topic în zonele pulsatorii, în produsele cosmetice sau în uleiul de masaj.

Uleiul esențial de ienupăr

Uleiul de ienupăr are un conținut ridicat de antioxidanți, având numeroase beneficii pentru sistemul circulator și digestiv.

juniper-berry

Principalele beneficii:

  • are proprietăți antiseptice, antireumatice, depurative, antispastice, astringente, diuretice și tonice;
  • stimulează eliminarea acidului uric și a altor toxine din sânge, inclusiv a surplusului de sodiu și clor;
  • drenează limfa și combate celulita și retenția de apă din țesuturi;
  • susține buna funcționare a rinichilor și sănătatea aparatului urinar;
  • ajută la ameliorarea afecțiunilor metabolice (ex. diabet zaharat, obezitate, celulită, dereglări hormonale);
  • susține sănătatea sistemului digestiv, ameliorând excesul de gaze din intestine;
  • are efect reconfortant și revitalizant.

Cum se utilizează:

  • se adaugă în uleiul de masaj, în combinație cu alte uleiuri esențiale cu acțiune detoxifiantă;
  • se aplică în comprese pe zona abdominală inferioară;
  • se pulverizează;
  • se adaugă în băile cu sare Epsom.

Uleiul esențial de rozmarin

În cultura orientală, uleiul esențial de rozmarin este asociat cu chakra celui de-al treilea ochi, facilitând gândirea limpede și intuiția.

rosemary

Principalele beneficii:

  • are proprietăți analgezice, antiseptice, astringente, digestive, diuretice, stimulante si tonice generale;
  • relaxează mușchii încordați sau suprasolicitați;
  • atenuează retenția de fluide și detoxifică sistemul limfatic;
  • ajută mintea conștientă, favorizează claritatea în gândire și amplifică puterea de concentrare și memoria;
  • combate pierderile de memorie, dificultățile de învățare, dezorientarea, stările de încordare;
  • are efect tonic și energizant.

Cum se utilizează:

  • se pulverizează, preferabil în combinație cu uleiuri de citrice și mentă;
  • se adaugă în uleiul de masaj;
  • se adaugă în apa de baie, în combinație cu alte uleiuri esențiale cu efect detoxifiant.

Uleiul esențial de tămâie

Considerată o esență sfântă, tămâia a fost folosită în ritualuri religioase și de purificare, ca remediu împotriva diferitelor boli și în aplicații cosmetice încă din antichitate. Datorită conținutului de sesquiterpene, uleiul esențial de tămâie poate crește aportul de oxigen în creier cu până la 28% și ajută la reprogramarea informaţiei genetice deformate sau greşite la nivel de ADN. De asemenea, favorizează concentrarea și atingerea unor stări de conștiință superioare în timpul sesiunilor de rugăciune și meditație.

frankincense_resized

Principalele beneficii:

  • are proprietăți antibacteriene, antiseptice, analgezice, antiinflamatoare, expectorante, astringente, sedative, tonic astringente, cicatrizante, antitumorale;
  • sprijină sănătatea sistemului respirator, facilitând o respirație mai profundă;
  • ajută la întărirea sistemului imunitar;
  • are proprietăți anti-îmbătrânire, fiind recomandat pentru tenul matur;
  • induce un sentiment de pace și echilibru interior;
  • atenuează tensiunea nervoasă, depresia și stările de anxietate;
  • amplifică puterea de concentrare.

Cum se utilizează:

  • se pulverizează, preferabil înainte de culcare și în sesiunile de meditație;
  • se adaugă în uleul de masaj și produsele cosmetice pentru ten;
  • se aplică topic pe zonele pulsatorii, la baza craniului și pe piept.

 

De asemenea, pentru a potența experiența spirituală în timpul perioadei de post, se pot folosi și alte uleiuri esențiale biblice, precum uleiul de lemn de santal, lemn de cedru, galbanum, smirnă, chiparos sau isop, uleiul de palo santo, ylang ylang, angelică și uleiuri de conifere (brad balsamic, pin, molid). Prin pulverizare, aceste uleiuri esențiale ajută la:

  • menținerea unei stări de calm și echilibru interior pe parcursul zilei și în timpul sesiunilor de meditație;
  • curățarea și purificarea spațiilor de energii negative;
  • susținerea introspecției și a stărilor de rugăciune și meditație;
  • crearea unei atmosfere de armonie interioară și în mediul înconjurător.

În loc de concluzie

Poate că postul intermitent nu este o soluție pentru toată lumea, însă este o practică pe care, cu puțină voință și perseverență, oricine o poate urma cu ușurință. Important este faptul că, dacă vei adopta această strategie nutrițională, te va ajuta să îți îmbunătățești radical starea de sănătate, în special dacă ai și o alimentație sănătoasă, faci mișcare fizică în mod regulat și ai un somn de calitate.  

Știu că perspectiva abstinenței voluntare de la mâncare pentru perioade mai lungi de timp poate naște frustrări însă, înainte de a fi o experiență culinară, postul înseamnă o anumită stare de spirit și o călătorie spirituală. Oferind corpului timpul necesar pentru a se regenera, de fapt ne acordăm șansa de a ne purifica mintea și spiritul de gândurile și emoțiile toxice care ne acaparează energia vitală creatoare. Să nu uităm că la origine, postul este un act conștient de voință și intenție direcționate spre un scop mai înalt, care vizează purificarea sufletului, elevarea spiritului și echilibrul dintre minte, corp și spirit.

Poate că vei rezona sau nu cu un astfel de stil de viață, însă singurul mod de a afla dacă ți se potrivește este să îl încerci!

Alegeri inspirate îți doresc!

 

Surse:

http://www.greekmedicine.net/hygiene/Fasting_and_Purification.html

https://www.healthline.com/nutrition/intermittent-fasting-guide#benefits

https://brightside.me/inspiration-health/what-happens-to-your-body-if-you-practice-fasting

16 amestecuri cu efect relaxant EO - titlu_resized

16 combinații de uleiuri esențiale cu efect relaxant

Întotdeauna am avut încredere în înțelepciunea bunicilor și strămoșilor noștri, care cunoșteau puterea tainică a plantelor în tratarea diferitelor afecțiuni și susținerea sănătății fizice și emoționale. Terapiile naturiste au capacitatea de a întări sistemul imunitar, pot combate stările de disconfort fizic, stresul, anxietatea și depresia, pot îmbunătăți calitatea somnului și pot sprijini buna funcționare a sistemului respirator, digestiv și circulator. Astăzi, mai mult ca oricând, acestea sunt nevoile omului modern, consecințe ale unor factori cu efect destabilizator, cum ar fi stresul excesiv, dezechilibrele emoționale, stilul de viață haotic sau alimentația dezechilibrată, lipsită de nutrienții vitali pentru organism.

Studiile recente confirmă faptul că aromoterapia este una dintre cele mai puternice practici fitoterapeutice, care poate acționa eficient în toate aceste aspecte ale vieții noastre. Nu întâmplător există acum un interes deosebit pentru beneficiile uleiurilor esențiale, care sunt din ce în ce mai intens studiate de oamenii de știință, din dorința de a înțelege mai bine și de a determina cât mai precis mecanismele prin care aceste esențe acționează atât asupra corpului fizic, cât și a stării de spirit.

Cum afectează mirosurile corpul și mintea 

Uleiurile esențiale conțin molecule aromatice care au capacitatea de a străbate bariera sânge-creier, acționând direct asupra zonelor creierului responsabile de controlul emoțiilor, stresului și anxietății.

Multe persoane sunt sceptice cu privire la eficacitatea uleiurilor esențiale, însă un studiu realizat de Universitatea Ruhr din Bochum, Germania, a sugerat că ”uleiurile esențiale pot afecta anumiți factori biologici, inclusiv ritmul cardiac, nivelul de stres, tensiunea arterială, respirația și funcția imunitară”. 

Un alt aspect interesant este faptul că uleiurile esențiale pot avea atât efect calmant, cât și stimulant. Același ulei poate acționa diferit, în funcție de ceea ce are nevoie organismul la un moment dat. Prin urmare, o persoană agitată poate simți o senzație de calm după ce utilizează un anumit ulei iar o persoană deprimată poate simți un efect revigorant și o stare de optimism folosind același ulei. Acesta este motivul pentru care unele uleiuri esențiale sunt denumite ”adaptogene”, deoarece au abilitatea unică de a se adapta la nevoile persoanei care le utilizează.

tn_BrainFlowers_b

Cu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o dată să simți un miros care ți-a evocat brusc o amintire sau o emoție puternică. Mirosul parfumului pe care îl purta bunica în copilăria ta, aromele din bucătăria părinților, când se aduna toată familia acasă de sărbători, sau mirosul neplăcut al unui odorizant de mașină care îți amintește de cearta avută cu prietena ta cea mai bună.

Spre deosebire de simțul olfactiv, informațiile pe care le receptăm prin intermediul celorlalte simțuri ajung mai întâi într-o altă regiune a creierului, talamusul, de unde sunt apoi transmise către alte părți ale creierului, responsabile cu producerea percepțiilor senzoriale. În schimb, simțul olfactiv este conectat direct la centrul creierului responsabil de funcția memoriei și de controlul emoțiilor.

Mai precis, celulele receptoare din mucoasa cavității nazale detectează mirosuri în mediul înconjurător și decodează aceste substanțe chimice, transformând informațiile în impulsuri electrice care ajung la creier prin intermediul nervilor olfactivi. Informațiile referitoare la miros sunt direcționate aproape instantaneu către sistemul limbic, ale cărui structuri sunt implicate în gestionarea emoțiilor și motivațiilor noastre, în special cele legate de supraviețuire. Amigdala, una dintre structurile sistemului limbic, condiționează răspunsul emoțional la condițiile de stres, secreția hormonală și funcția memoriei. Acesta este motivul pentru care mirosurile asociate cu anumite evenimente și situații din trecutul nostru pot declanșa rapid amintiri puternice.

Top 7 metode pentru relaxare cu ajutorul uleiurilor esențiale

  • Inhalarea directă: Pune 1-2 picături de ulei esențial în palme, rotește ușor palmele în sens orar pentru a elibera moleculele aromatice și apoi inspiră adânc de câteva ori din palmele ținute căuș la nas.
  • Aplicarea topică: Aplică 1-2 picături de ulei esențial la tâmple, la încheieturi, pe zona timusului, la ceafă sau orice alt loc dorești și masează ușor pentru o stare de relaxare fizică și psihică. Se recomandă diluarea uleiului esențial, pentru a nu irita pielea.
  • Inhalatorul personal: Pune câteva picături de ulei esențial pe o batistă, eșarfă sau dischetă demachiantă și inhalează ori de câte ori simți nevoia pe parcursul zilei.
  • Pulverizatorul: Utilizează un aparat ultrasonic pentru a dispersa uleiuri esențiale acasă, în mașină sau la birou.
  • Inhalarea la duș: Obține un efect de saună aromată adăugând câteva picături de ulei esențial la duș.
  • Spray-ul aromatizant: Într-o sticlă cu dispozitiv de pulverizare, combină 4-5 picături de ulei esențial cu o jumătate de cană de apă distilată și folosește spray-ul pentru a reîmprospăta aerul din cameră sau lenjeria de pat.
  • Baia cu uleiuri esențiale: Înainte de culcare, relaxează-te cu o baie caldă în care ai adăugat 10-15 picături de ulei esențial amestecate cu 1/2 cană de sare Epsom. 

16 combinații de uleiuri esențiale pentru pulverizator

Dewdrop_resized

După cum ai văzut, uleiurile esențiale sunt foarte versatile și pot fi folosite în diferite moduri, însă inhalarea este una dintre cele mai simple și eficiente modalități prin care ne putem bucura de efectele aromoterapiei.

Având în vedere ritmul alert în care trăim în prezent, împărțiți între responsabilitățile de la serviciu și îndatoririle casnice și de familie, este important ca măcar la finalul zilei să ne găsim puțin timp și pentru noi, să ne relaxăm corpul și mintea pentru a avea un somn odihnitor și pentru a ne reîncărca bateriile.

Pentru aceasta, îți propun câteva combinații de uleiuri esențiale cu efect relaxant, care te vor ajuta să te eliberezi de starea de tensiune și agitație acumulată în timpul zilei. Cel mai simplu este să le pulverizezi minim 30 de minute, inhalând adânc în timp ce îți lași mintea să se detașeze de problemele presante care te preocupă.

Pulverizarea uleiurilor esențiale se face de obicei cu ajutorul unor aparate cu atomizare ultrasonică, care funcționează pe principiul pulverizării la rece. Rolul acestor aparate este de a sparge moleculele de apă și uleiuri esențiale în particule de dimensiuni microscopice, care sunt apoi expulzate în atmosferă sub forma unui abur rece ce păstrează intacte proprietățile terapeutice ale uleiurilor esențiale.

Creează-ți experiența aromatică preferată, alegând pulverizatorul Young Living cel mai potrivit pentru tine.

Pulverizând uleiuri esențiale, te vei bucura nu doar de beneficiile acestora asupra corpului fizic, ci și de efectele lor terapeutice asupra echilibrului mental și sufletesc, deoarece favorizează:

  • eliberarea de gândurile apăsătoare, stresul ocazional și grijile cotidiene;
  • eliberarea tensiunilor interioare;
  • calmarea agitației mentale pentru a ne putea concentra asupra momentului prezent;
  • atingerea unui sentiment de ancorare, de siguranță și echilibru, care permite abandonarea barierelor și rezistențelor interioare.

Pentru a induce un sentiment de calm și pace interioară, îți recomand să alegi unul sau mai multe dintre următoarele uleiuri esențiale, recunoscute pentru efectul lor de relaxare și detensionare:

  • Bergamotă – atenuează stările de anxietate, depresie, stres și tensiune interioară, are efect de energizare și induce optimism și bună dispoziție
  • Iasomie – combate depresia, atenuează simptomele stresului și dezechilibrele emoționale, ajută la gestionarea emoțiilor
  • Lavandă – are efect calmant, echilibrant, sedativ, promovează starea de bine
  • Lămâie – revigorează, induce o stare de spirit pozitivă, energizează și crește capacitatea de atenție și concentrare
  • Lemn de cedru – reduce tensiunea nervoasă, are efect calmant, sedativ și relaxant, echilibrează și împământează
  • Lemn de santal Hawaiian – ajută în gestionarea stărilor de anxietate și a fricii, induce o stare de relaxare și un sentiment de pace interioară, favorizează centrarea și echilibrarea emoțiilor
  • Măghiran – calmează stările de anxietate și nervozitate, ușurează presiunea și tensiunea nervoasă
  • Mușcată – reduce tensiunea la nivel mental, atenuează nervozitatea și anxietatea, induce senzația de bună dispoziție, conferă o stare de calm și echilibru emoțional
  • Mușețel – relaxează tensiunile sistemului nervos, calmează agitația interioară și anxietatea, atenuează sentimentul de frustrare
  • Patchouli – atenuează simptomele de stres, anxietate și depresie, induce o stare de calm și relaxare
  • Palo Santo – are efect purificator, dispersează energiile negative, induce calm și pace interioară, amplifică stările de conștiință, favorizează concentrarea și meditația
  • Portocală – are efect energizant pentru minte și corp, stimulează creativitatea, favorizează stările de bună dispoziție și optimism
  • Salvie tămâioasă – ajută în caz de stres emoțional, are efect liniștitor, reconfortant, induce senzația de încredere în sine, are proprietăți afrodisiace
  • Tămâie – calmează iritabilitatea, echilibrează emoțiile, induce liniște și pace interioară, favorizează stările de concentrare și meditație
  • Ylang Ylang – are efect calmant, relaxant și sedativ, ajută la calmarea stărilor de furie și dispersarea energiei negative
  • Vetiver – favorizează împământarea și echilibrarea, are efect calmant în caz de stres și anxietate

De asemenea, Young Living are câteva amestecuri unice de uleiuri esențiale care ajută la crearea unei atmosfere de liniște și relaxare:

  • Citrus Fresh
  • Peace and Calming
  • Sacred Mountain
  • Stress Away
  • Valor
  • White Angelica

Poți folosi un singur ulei odată dar cel mai eficient este să le pulverizezi în combinații de două sau trei uleiuri, pentru a beneficia de sinergia care se creează. Atunci când uleiurile esențiale sunt folosite împreună, compușii aromatici interacționează, potențându-se reciproc și amplificând efectele generale pe care le au la nivelul întregului organism, pe plan fizic, mental și emoțional.

În funcție de preferințe, numărul de picături din combinațiile de mai jos poate fi modificat, însă dacă ești la începutul experienței tale în aromoterapie, îți recomand mai întâi să observi ce efecte au asupra ta uleiurile esențiale în această formulă, ce senzații apar în corp și în starea ta emoțională, iar apoi să lași instinctul să îți vorbească și să îți creezi propriile tale combinații pentru a obține efectul dorit.

În cele din urmă, dincolo de reacții chimice, știință și beneficii terapeutice, aromoterapia este o experiență personală și un joc incitant al simțurilor, care stimulează instinctele și reactivează mecanismele naturale de reechilibrare ale organismului.

Alegeri inspirate îți doresc!

 

Ylang ylang, Tangerina si Maghiran_resized
Ylang ylang, Lavanda si Portocala_Eresized
Santal, tamaie si Lamaie_resized
Palo Santo si Valor
Ylang ylang, Lavanda si Musetel german_resized
Santal, Clary Sage si Bergamot_resized
Sacred Frankincense si White Angelica_resized
Portocala, Musetel german si Iasomie_resized
Maghiran si Citrus Fresh_resized
Lavanda, Portocala si Tamaie_resized
Geranium si Stress Away_resized
Lavanda si Musetel german_resized
Lavanda, Geranium si Bergamot_resized
Cedru si Lavanda_resized
Bergamot, Ylang ylang si Patchouli_resized
Bergamot si Lavanda_resized
40 uleiuri esentiale sub 100 lei - title_resized

40 de uleiuri esențiale Young Living sub 100 lei

Într-un articol anterior făceam câteva recomandări despre cum poți cumpăra uleiuri esențiale de calitate cu buget redus. Este un subiect care a stârnit interes și au fost câteva persoane care mi-au spus că, deși ideile respective sunt o bună sursă de inspirație și ușor de aplicat, există totuși un prag psihologic și financiar greu de depășit, deoarece uleiurile esențiale Young Living sunt mult prea scumpe comparativ cu alte produse de pe piață.

Ei bine, după trei ani de utilizare constantă a produselor Young Living și în urma discuțiilor avute cu diferite persoane, pot spune că este vorba mai degrabă de o prejudecată, o idee perpetuată în virtutea inerției, fără a exista însă o informare temeinică în acest sens. Nu neg faptul că există și uleiuri scumpe, însă în niciun caz nu sunt de acord cu o generalizare de tipul ”toate uleiurile esențiale sunt la fel” sau ”toate uleiurile sunt scumpe”, așa încât am decis să abordez acest subiect într-un articol separat. 

Dar mai întâi de toate, am o curiozitate: care este motivația ta? De ce te interesează să folosești uleiurile esențiale? Te-ai gândit vreodată cum te pot ajuta aceste esențe naturale în viața de zi cu zi? 

Eu am convingerea că uleiurile esențiale sunt o investiție în sănătate. Ele reprezintă nu doar o modalitate excelentă de a susține starea optimă de sănătate a organismului, ci și de a avea un stil de viață cât mai natural. Din momentul în care te-ai decis să experimentezi puterea uleiurilor esențiale, vei descoperi rapid potențialul lor extraordinar de a-ți schimba viața în bine. Este o călătorie interesantă, pe parcursul căreia vei fi surprins de modul în care aceste esențe naturale pot avea un impact pozitiv asupra ta.

De ce sunt mai scumpe uleiurile esențiale pure?

Probabil ai întâlnit persoane care fie cumpără uleiuri esențiale de 6 - 10 lei sticluța, fie nu folosesc deloc uleiuri esențiale, motivând că uleiurile esențiale de bună calitate costă o avere. Acest lucru este însă doar parțial adevărat.

Într-adevăr, există uleiuri mai scumpe, datorită unor factori precum proprietățile lor unice, cantitatea mare de materie primă folosită pentru a obține o sticluță de ulei esențial, procesul complex de distilare sau raritatea anumitor specii de plante.

De exemplu, uleiul esențial de mentă este mai ieftin decât cel de tămâie sacră, deoarece menta se găsește din abundență în aproape orice regiune geografică, comparativ cu rășina arborelui de tămâie Boswelia sacra, care crește doar în Oman. Pe de altă parte, uleiul esențial Idaho Blue Spruce este extras din scoarța arborilor de molid albastru, ale căror ramuri groase sunt foarte dificil de prelucrat cu echipamentele obișnuite de mărunțire. Din acest motiv, cu toate că această specie de conifere crește pe suprafețe întinse în SUA, din cauza efortului depus și a procesului de producție mult mai îndelungat, uleiul esențial de molid albastru este mai scump decât cel de mentă.

De asemenea, pentru a se dezvolta corespunzător, culturile anumitor plante au nevoie ca solul să fie pregătit în prealabil mai mulți ani, în timp ce la alte plante, pentru a se asigura cantitatea cea mai mare de compuși activi, contează foarte mult perioada de timp de la momentul recoltării până la distilare, respectiv durata procesului de distilare. Prin urmare, sunt multe aspecte care trebuie avute în vedere pentru a obține uleiuri esențiale de calitate terapeutică.

Young Living se diferențiază de toți ceilalți producători de uleiuri esențiale, datorită faptului că programul său riguros de calitate Seed to Seal (”De la sămânță la sigiliu”) asigură toate condițiile necesare producerii celor mai pure uleiuri esențiale, folosind metode de cultivare și recoltare și procese de producție perfectate timp de 25 de ani.

Există și uleiuri esențiale pure dar totuși ieftine?

Cu toate că prețul uleiurilor esențiale poate varia foarte mult, te asigur că există multe uleiuri 100% pure, de grad terapeutic, care au proprietăți foarte valoroase și totuși sunt accesibile ca preț. 

Pentru a-ți veni în ajutor, am selectat din lista de produse Young Living 40 de uleiuri esențiale pentru care, dacă vei calcula prețul în lei, vei obține valori cuprinse între 30 și 100 de lei!

Iar dacă o sticluță cu ulei esențial pur încă ți se mai pare scumpă, ar trebui să ai în vedere și următorul aspect: în fiecare flacon de 5 ml există aproximativ 80-100 picături de ulei esențial iar o sticluță de 15 ml conține 250-300 picături. Datorită faptului că aceste esențe sunt foarte concentrate, sunt suficiente 1-2 picături la o singură utilizare. Prin urmare, o sticluță te va ține mult timp, ceea ce înseamnă că este foarte rentabilă!

40 uleiuri esentiale sub 100 lei_resized

* Selecția produselor a fost făcută pe baza listei de prețuri Young Living în vigoare de la data de 1 martie 2019.

** Prețurile sunt valabile doar pentru comenzile făcute prin contul de membru Young Living și nu se aplică clienților cu amănuntul.

Pentru ce poți folosi aceste uleiuri esențiale?

Iată care sunt principalele proprietăți și aplicații ale acestor uleiuri esențiale, pe care le-am enumerat mai jos în ordine alfabetică:

Uleiuri esențiale simple

Cedarwood (Lemn de cedru) – conține cel mai înalt nivel de sesquiterpene, un compus care care stimulează regiunea limbică a creierului, care este sediul emoțiilor. Are un efect calmant și echilibrant pronunțat, amplifică puterea de concentrare, favorizează un somn odihnitor și redobândirea echilibrului emoțional. Este un ulei recomandat pentru copiii de toate vârstele.

Citronella (Citronelă/Iarbă lămâioasă) – sprijină sistemul respirator și are efect relaxant, este ideal pentru pulverizare în spații interioare și exterioare, pentru reîmprospătarea aerului.

Clove Plus

Clove (Cuişoare) – au cel mai mare conținut de antioxidanți. Acest ulei este un ingredient important în formula amestecurilor Thieves și Melrose, având proprietăți de stimulare și susținere a sistemului imunitar. De asemenea, ajută la calmarea zonelor tensionate și a nervilor dureroși, fiind excelent de folosit în produsele pentru sănătatea orală.

Dill (Mărar) – conferă un gust minunat mâncării, dar are și proprietăți de susținere a sistemului emoțional și digestiv. Inhibă eficient pofta de dulce, ceea ce îl face un aliat de nădejde în curele de slăbire.

Eucalyptus Blue – calmează musculatura suprasolicitată și susține sistemul respirator, fiind ideal de folosit în perioada virozelor. Conține niveluri ridicate ale compușilor eucaliptol și alfa-pinen.

Eucalyptus Globulus – este indicat pentru relaxarea musculaturii și susținerea sistemului respirator. Conține un procent ridicat de eucaliptol, un ingredient cheie în compoziția apelor de gură.

Fennel (Fenicul) – este excelent pentru redobândirea echilibrului hormonal și susținerea sistemului digestiv. De asemenea, este recomandat pentru stimularea lactației.

Eucalyptus Blue
Grepfruit

Ginger (Ghimbir) – are efect energizant, ajută la detensionarea mușchilor obosiți și calmează disconfortul digestiv.

Grapefruit – induce o stare de bună dispoziție și optimism, susține procesul de detoxifiere al organismului, ajută la menținerea greutății corporale optime și aromatizează în mod plăcut apa de băut.

Jade Lemon (Lămâie verde) – este un soi de lămâie care crește în partea de sud-est a Chinei, având o aromă bogată și parfumată. Conține o cantitate mare de d-limonene cu efect revigorant stimulator și energizant. Menține sănătatea pielii și este util pentru curățare și purificare.

Lavender+ (Lavandă) – este unul dintre cele mai versatile uleiuri esențiale, acționează blând, este calmant și revigorant, are proprietăți echilibrante și de relaxare și efecte benefice pentru sănătatea și regenerarea pielii.

Lemon (Lămâie) – este un ulei foarte versatil, care poate fi folosit în scop profilactic, pentru aromatizarea dulciurilor și băuturilor, pentru purificarea aerului sau în produsele de curățare. Are efect energizant, susține sistemul circulator, ajută la menținerea echilibrului emoțional și conține d-limonene, un compus bogat în antioxidanți.

Lavender Plus
Lemongrass

Lemongrass (Lămâiţă) – este un ingredient cheie în compoziția amestecului Purification. Promovează o stare generală de bine, susține digestia sănătoasă, este repelent natural.

Lime (Limetă) – face parte din formula amestecului Stress Away. Are un efect energizant și revigorant, de stimulare a minții și corpului. Susține sănătatea pielii, având proprietăți antioxidante. Poate fi adăugat în preparatele culinare.

Myrtle (Mirt) – recunoscut pentru efectele benefice asupra sistemului respirator și sistemului hormonal, în special al glandei tiroide.

Nutmeg (Nucșoară) – revigorează simțurile și contribuie la relaxarea minții și corpului. Are o lungă tradiție de utilizare topică pentru durerile sezoniere, în special când este utilizat pentru masaj sau băi calde.

Orange (Portocală) – se aseamănă mult cu uleiul de tangerină. Are o influență pozitivă asupra stării emoționale, fiind indicat în stări de tristețe și depresie. Este un aliat excelent în bucătărie, pentru aromatizarea dulciurilor și a apei de băut. Conține d-limonene, un compus cu proprietăți antioxidante, care susține funcția și regenerarea celulară.

Oregano+ – are puternice calități de consolidare a funcției imunitare și susține sănătatea sistemului respirator.

Oregano Plus
Peppermint Plus

Peppermint+ (Mentă) – este un ulei foarte versatil, care creează o senzație răcoritoare, cu efect relaxant pentru musculatura suprasolicitată. Susține eficient sistemul digestiv și respirator, crește capacitatea de concentrare, are efect stimulant și energizant.

Pine (Pin) – este recomandat pentru calmarea musculaturii tensionate și a articulațiilor, precum și pentru susținerea echilibrului emoțional și a sistemului respirator.

Rosemary (Rozmarin) – are efect de  amplificare a energiei și clarității mentale, îmbunătățeșe capacitatea de memorare, susține funcția ficatului și stimulează creșterea părului și sănătatea pielii. 

Spearmint (Mentă verde/dulce) – conține compuși cu efect antioxidant, susține funcția digestivă și sistemul respirator, facilitează eliberarea la nivel emoțional, calmează stările de disconfort, conferă o aromă plăcută apei și mâncării. Are un efect mai blând decât al mentei clasice (Mentha piperita).

Rosemary
Wintergreen

Tangerine (Tangerină) – are efect calmant, ajută la atenuarea stărilor de tristețe și depresie, este bogat în d-limonene, având proprietăți antioxidante.

Thyme+ (Cimbru) – are un conținut ridicat de timol, susține sănătatea sistemului imunitar, respirator, digestiv și nervos.

Wintergreen (Salcie himalayană) – conține cel mai mare procent de metilsalicilat existent în natură (> 90%), un compus natural asemănător cu aspirina. Din acest motiv, este deosebit de util pentru calmarea durerilor, mușchilor și articulațiilor tensionate. Este ingredientul principal din formula amestecului PanAway.

Amestecuri de uleiuri esențiale 

Citrus Fresh – este excelent pentru curățarea și purificarea aerului, ca aromă în preparate culinare și în sucuri sau apa de băut, sprijină procesele de detoxifiere ale organismului, are efect energizant, favorizează echilibrul emoțional și claritatea mentală. Conține uleiuri esențiale de portocală, tangerină, mandarină, grapefruit, lămâie și mentă dulce.

Grounding – calmează, ajută la menținerea echilibrului emoțional, conferă claritate mentală și induce o atitudine pozitivă pentru a face față provocărilor zilnice. Conține uleiuri esențiale de brad alb, molid, ylang ylang, pin, cedru, angelică și ienupăr.

Grounding
RC

R.C. – susține eficient sănătatea sistemului respirator, are efect energizant. Conține trei specii de eucalipt, mirt, măghiran, pin, lavandă, chiparos, molid negru și mentă.

Thieves+ – rețeta a fost creată pe baza legendei celor patru hoți din Franța care se protejau cu ajutorul unui amestec de cuișoare, rozmarin și alte plante aromatice atunci când jefuiau victime ale ciumei. Este deosebit de eficient în ceea ce privește susținerea sistemului imunitar, are efect purificator și energizant. Conține uleiuri esențiale de cuișoare, lămâie, scorțișoară, Eucalyptus Radiata, rozmarin.

TummyGize – amestec liniștitor, calmant și relaxant pentru sistemul digestiv al copiilor mici. Conține uleiuri esențiale de mentă, mentă dulce, tangerină, fenicul, anason, ghimbir și cardamon.

Tummygize

Alege în mod inteligent!

Atunci când dorești să îți schimbi stilul de viață și să renunți la chimicale și toxine dar ai un buget redus, uleiurile esențiale îți oferă o mare flexibilitate – le poți folosi în scop profilactic sau ca remedii naturale, le poți încorpora în produsele de îngrijire și curățenie, le poți adăuga în preparatele culinare și poți aromatiza apa de băut….posibilitățile sunt practic nelimitate! 

Și pentru că eu am ajuns să folosesc uleiuri esențiale în absolut toate aspectele vieții mele, atât acasă, cât și la birou, îți voi împărtăși cele patru tactici care pe mine mă ajută să cumpăr uleiuri esențiale în modul cel mai eficient și cu costuri minime, în fiecare lună:

  • Mi-am creat un cont de membru Young Living, pentru a achiziționa produsele cu 24% discount.
  • Sunt înscrisă în programul de loialitate Recompense esențiale (Essential Rewards), pentru a putea câștiga puncte bonus la fiecare comandă eligibilă; cu aceste puncte pot apoi să plătesc produse la comenzile viitoare.
  • Folosesc intens uleiuri simple și amestecuri de uleiuri din plante ușor accesibile, precum menta, lavanda, eucaliptul, sau cele extrase din lemn de cedru și fructele de citrice, care au numeroase beneficii pentru sănătate, sunt foarte versatile și, un aspect deloc de neglijat, sunt printre cele mai ieftine uleiuri esențiale.
  • Folosesc mai rar uleiurile scumpe, păstrându-le pentru serurile prețioase de îngrijire a tenului sau pentru anumite protocoale.

În ceea ce mă privește, pot spune că o simplă curiozitate s-a transformat rapid într-o 'dependență' sănătoasă iar acum nu îmi mai pot imagina ziua fără să folosesc uleiurile esențiale într-un mod sau altul. În timp, sunt convinsă că și tu vei ajunge să ai încredere în puterea acestor esențe naturale și vei aprecia la fel de mult beneficiile lor asupra sănătății și stării de bine.

Îmi doresc ca exemplul meu să te inspire și să îți dea curajul să renunți la compromisuri și să începi să folosești uleiuri esențiale de cea mai bună calitate, cu atât mai mult cu cât, așa cum ai văzut, unele dintre cele mai eficiente uleiuri nu sunt scumpe și practic, se încadrează în orice buget.

 

Alegeri inspirate îți doresc!

Dacă dorești să comanzi uleiurile esențiale Young Living cu discount de 24%, accesează link-ul de înscriere și creează-ți un cont gratuit de Membru, folosind ID 3537400 (achiziționarea unui set Premium Starter este facultativă). Mai multe detalii poți citi aici.

 

Dacă nu dorești să beneficezi de reducere, alege opțiunea Client cu amănuntul (retail) pentru a comanda produsele la preț întreg.

Gary Young & blending - titlu_resized

D. Gary Young și arta combinării uleiurilor esențiale

V-ați gândit vreodată de ce sunt atât de speciale amestecurile de uleiuri esențiale Young Living? 

Ele au o încărcătură energetică specială, iar mesajul pe care îl poartă și scopul pentru care au fost create (așa cum sugerează și numele lor - Forgiveness, Present time, Harmony, Abundance, Joy etc.) ating niște zone sensibile ale ființei noastre, indiferent dacă este vorba de evoluție personală, vindecare fizică sau emoțională, coordonata spirituală, detașare și obiectivare, atingerea potențialului creator etc. 

Se spune că Gary Young era un vizionar și avea o conexiune foarte puternică cu divinitatea. Atunci când dorea să creeze un amestec nou de uleiuri esențiale, dedicat unui anumit scop, își formula intenția și se lăsa în voia divină pentru a primi îndrumare, iar combinația de uleiuri îi era apoi revelată prin intermediul visului.

Realitatea este că, atunci când sunt utilizate conștient, cu intenție, efectele amestecurilor de uleiuri esențiale Young Living sfidează logica și explicațiile științifice clasice. Cei care le folosesc în procese de eliberare, vindecare și dezvoltare personală vorbesc de schimbări profunde, radicale, la nivel de conștiință, care transfigurează realitatea interioară și exterioară. Practic, complexul de uleiuri esențiale din compoziția unui blend creează o sinergie imposibil de reprodus în alte circumstanțe. Formulele create de Gary sunt unice și încărcate cu întregul potențial transformator pentru scopul dorit.

Recent am găsit pe Facebook acest mesaj al lui Gary Young, ultimul pe care l-a scris cu doar câteva săptămâni înainte de trecerea sa în neființă, în mai 2018. Este o confirmare a complexității și genialității acestui om, care ne-a lăsat o moștenire neprețuită - accesul la uleiuri esențiale pure, cu valențe terapeutice, care ne facilitează procesele de evoluție și tranziție prin care trecem în prezent la nivel global și individual.

D.Gary-Young_resized

”Se pare că, pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm (n.tr. compania Young Living), tot mai mulți oameni încearcă să profite de ceea ce avem. În ultimele săptămâni, am aflat despre persoane care oferă rețetele mele de uleiuri esențiale, dezvăluind cum se amestecă uleiurile și gândindu-se că vă pot arăta o modalitate mai ieftină prin care puteți obține aceeași formulă.

Oricine poate citi pe etichetă uleiurile esențiale din compoziția unui amestec și crede că poate recrea ceea ce este în sticluță, dar nu este chiar atât de simplu. 

Bineînțeles, dacă oamenii fac acest efort, probabil consideră că ceea ce avem este cu adevărat deosebit, însă pentru a realiza combinația respectivă, trebuie să ghicească multe lucruri.

De-a lungul anilor, pe măsură ce am creat amestecuri de uleiuri esențiale, am descoperit că ordinea în care uleiurile sunt combinate afectează în mare măsură eficiența amestecului respectiv. Uneori, câteva uleiuri se amestecă și se țin la temperaturi scăzute timp de 24 ore, pentru omogenizare. Acest amestec este adus apoi la temperatura camerei, înainte de a adăuga celelalte uleiuri esențiale pentru a obține amestecul final. Alteori, datorită compușilor chimici specifici, uleiurile individuale trebuie combinate într-o anumită ordine pentru a obține efectul și aroma dorite. În cazul anumitor rețete, este nevoie ca doar două uleiuri simple să fie amestecate înainte de a putea adăuga celelalte uleiuri esențiale.

Nu am întâlnit pe nimeni care să meargă până la acest grad de precizie sau care să aibă experiența necesară pentru a crea amestecul ”perfect” pentru un anumit scop. Crearea unui amestec de uleiuri esențiale este o adevărată artă, care pentru mine a însemnat o viață de experimentare și învățare.

Prin urmare, feriți-vă când auziți persoane care vă spun câte picături să combinați pentru a obține un amestec. Nu numai că ei ghicesc cantitățile, ci pierd din vedere însăși arta creării de amestecuri, pentru care au puțină cunoaștere sau chiar deloc.

Prietenul tău esențial,

D. Gary Young”

Vrei să primești mai multe informații?

Informațiile prezentate pe acest website au scop exclusiv informativ și educativ. Ele nu au scopul de a diagnostica, trata sau vindeca o boală sau o afecțiune și nu ar trebui să înlocuiască asistența medicală de specialitate. Accesarea acestui website reprezintă acordul dumneavoastră.

 

Copyright 2018 Armonie cu Uleiuri Esențiale ©  Toate drepturile rezervate

Seed_to_Seal_ID
error: Content is protected !!